luni, 23 ianuarie 2012

A noastră-ntîia noapte

     O noapte umedă ş-albastră
   A noastră noapte-întîi a fost.
   Ne glăsuia tăcerea noastră
   Ca un stomac în zi de post.
               *****
   Iar din înaltul bolţii sfinte
   De-argint, steluţe, evadau
   Pe gura mea. Suflet fierbinte
   Al tău surîs şi ochi erau.
               *****
   Și-atîtea nopți de-atunci plecară,
   Doar nopți frumos șoptite.
   Și numai cîte n-ascultară
   Al nopții cer cuvinte.
               *****
   Ne-a mai rămas o clipă mută
   Ce-mi poartă sufletul în gînd.
   Cred că-i bolnavă căci strănută
   A visului mormînt.
               *****
   Azi mintea-mi - văduvă bătrînă,
   Prin cimitir te cată.
   La a ta cruce, din lumină,
   O lacrimă mă ceartă.
               *****
   Şi-mi amintesc că port un suflet
   Ce-i încă plin de noi.
   Dar azi statuie sunt, cu umblet,
   Un rob sub bici de ploi.
               *****
   Pe rînd, grozavă, o teamă ne apasă,
   Iar timpul ani întregi pe cruci ne pune.
   Şi nu am de ales, invit azi moartea-n casă,
   În timp ce, greu oftînd, schiţez o rugăciune:
               *****
   - Singuratatea ei mă-nfricoşează, Doamne!
   Trezeşte-n mine neîmblînzită-nfiorare.
   Şi frică-mi este, m-aşez în închinare,
   Căci, iară, m-a ajuns a visului mustrare.
               *****
   Apoi te-aud. Ai glas sfîrşit de trudă:
   -E Dumnezeu cu noi, povestea El ne ştie.
   Vorbeşte-mi mut căci poate să ne-audă
   Şi să ne fure, unul altuia, pe veşnicie.
               *****
   -Pustietate arsă azi sufletul îmi este
   Iar ochii morţii rădăcini cresc în ţărînă.
   Simt forţa mînii sorţii ce ne aruncă peste
   Prapastia ce Dumnezeu o ţine-n mîna.
               *****
   Dar nu mai vreau, drept hrană, lipsa ta.
   De azi şi de merinde mă lipsesc.
   Căci încă de pe cînd lumea nu se rotea
   Eu al tau suflet îndrăgesc.
               *****
   Iar Dumnezeu păgîn mi-e, pe tine mi te fură.
   Lasîndu-mi casa vieţii cu geamuri ce lipsesc.
   Iar cînd se face dor te timpul ce trecură
   Eu ochii tăi căprui prin suflet răscolesc .
               *****
   -Dar nu sta trist, îmi zici, din suflet tu licoare,
   Şi nu-ţi întoarce faţa de la Dumnezeu.
   Căci chiar de ar fi scris să-ţi fiu pe veci departe
   Cu-a Lui mare putere noi ne-am visat, odorul meu!
               *****
   Şi-aş mai avea o rugă: prin visul meu cînd treci,
   Desculţă, fii desculţă, călcînd pe supărare.
   Şi-apropie-te de-mi strînge pleoapele mai tare.
   Să dorm o veşnicie, să te visez în veci...
               *****
   Şi-om sta sub bolta înstelată pînă în clipa de pe urmă
   Iar noaptea neagră catedrala pentru noi o sa rămîie.
   Şi-o să rămînă a vorbi, cîte-s în stele şi în Lună,
   A mea tăcere plînsă adusă din noaptea-ntîie

    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu