Această clipă

De câte ori murim, fără măcar a ști,
C-așa se cheamă moartea ce ni-i dată ...
De peste noapte noaptea s-a prefăcut în zi
Și toate în jur curg la fel ca altădată.
                    *****
Au înflorit în zori ferestrele a iarnă,
A primăvară roua din vechi priviri a nins,
O frunză a pornit sub ram să se aștearnă,
Ca lacrima o stea din ceruri s-a aprins.
                     *****
De înălțime șoimul și-a sprijinit aripa,
Să vadă firul ierbii răzbind țărâna grea,
Iar eu închid pleoapa și văc cum trece clipa
Prin pașnice văzduhuri, luându-ne cu ea.
                     *****
Și-atunci, abia atuncea pornesc a înțelege,
De toate amintindu-mi, câte au fost...sau nu,
Că dânsa e puterea chemată să ne lege
Pe noi cu ale lumii frumoase voci. Iar tu,
                      *****
De-atâtea ori tu, noapte, în zi mereu schimbată,
Tu, frunză, amintirii făcută așternut,
Tu, șoim, și fir de iarbă, și stea înlăcrimată,
Cu ale voastre treceri și noi ne-am fost treacut.
                      *****
Am fost sfârșit cu voi, am înviiat odată,
Dar n-am știut nicicând că-ncepem, ori sfârșim.
Curg toate-n jur la fel, la fel ca altădată.
Din clipă-n clipă noi ne naștem și murim.