Despre Tata

De brațele tale ca de vechii hăragi
Via își prinde degetele moi,
Să-mi povestești, mi-e dor, de ce taci
Cu palmele greu adunate sub ploi !?
               *****
Adormite-s cuvintele, uitate, știute,
Tăcerea freamătă adânc, cărunt.
Zile în șir nu mai vrea să te-asculte
Verdele-acesta sălbatic și crud.
                *****
Lumina veșminte de lună îți toarce,
Alunecă amurgul pe văi, obosit.
Să-mi povestești, aș vrea, vezi ... poama se coace
Iar frunza în toamnă coboară smerit.
                *****
Să-mi povestești, aș vrea, despre vechii hăragi,
Despre palmele greu adunate sub ploi,
Despre brațele tale , pe care, dragi,
Via le cuprinde cu degete moi. 

Când dragostea se naște iarna

În palmele tale fulgi o să cadă,
Toamna, privește, s-a stins.
Și eu te-am visat, alergai prin zăpadă
Cu părul alb, nins.
                *****
Cu genele albe, cu genele ninse,
Erai unica caldă din ierni,
Sălcii aprinse, le mai ții oare minte
Pe malul zilei de ieri.
                 *****
Păsări departe, drumuri lungi,
Frunze iubite de noi...
Dusă e toamna și n-o mai ajungi
Și n-o mai aduci înapoi.
                  *****
Stinsă e toamna sub sălcii bătrâne,
Ploaie și vânt la amiezi,
Hai, draga mea, să trăim până mîine,
Hai să trăim în zăpezi.

Îndemn

Eu vă iubesc în legea mea
Și tot asemenea vă vând.
Să nu-mi dea cerul altă stea,
Credeți-mă așa cum sânt.
            ****
În casa voastră cald și bine,
În vatră focul arde sfânt,
Nu vă uitați chioriș la mine,
Credeți-mă așa cum sânt.
            ****
Sălășluind în astă viață,
Copil rămân lângă Pământ,
Afară ninge și îngheață,
Primiți-mă așa cum sânt.
           ****
Să nu-mi dea cerul altă stea,
Nici alt însemn pentru cuvânt,
Eu vă iubesc în legea mea,
Iubiți-mă așa cum sânt.

Rece

Cald, obrazul  tău atinge
Rece aripă de fulgi,
Altă iarnă prinde a ninge
Peste-ale tale plete lungi.
                  *****
Nu te du`, nici nu mă lasă
Într-un alb oftat de nuci,
Parcă-ai legăna mătase,
Când răsai ori când te duci.
                    *****
Parcă depeni o poveste
Într-al vorbei tale rost:
Înainte mult mai este,
Înapoi e tot ce-a fost!
                    *****
Luneci singură, frumoasă,
Parcă vii, parcă te duci,
Nu te du, nici nu mă lasă
Într-un alb oftat de nuci.

Miros de suflet

Aroma florii aceste – miere
                                 pentru doar o albină,
Cu roua odată pleacă, pe unde-a venit:
Tot mai departe, tot mai senină,
Tot mai aprape de asfințit.
               *****
Ascunsă ochilor, mâinilor negăsită
Drăgostos mângâiată
                                de-mbrățișate tulpini,
Pulberia florii ascultă smerită
Soarele roș, coborând în ciorchini.
                 *****
Aroma florii, iubita mea adormindă,
Aducătoare de rod și de calde ninsori ...
Prin suflete-albastre iarăși colindă
O noapte de lacrimi, o noapte de sori.

Opinie

Îmi cert rațiunea,
Din mine o alung,
Aș vrea să ajung
la capătul lucrurilor
care nu știu să mintă,
care nu mint.
Aș vrea
să spintec fiece cuvânt,
să-l privesc pe dinăuntru,
aș vrea să strivesc
sensurile
și să le gust sângele
ca pe o băutură
răcoritoare.

Rațiunea nicând nu doare.
Rațiunea e o poruncă.

Sunt punctul vulnerabil
al sufletului meu.

Memorie

Mi-i dor de o pădure – neânverzite creste
Pe mohorâte ramuri întruna frământând,
Când nu e primăvară, nici iarnă nu mai este,
Când se prefac în lut zăpezile, plângând.
                       *****
Atunci o resemnare aproape neștiută
Ridică falnic sceptrul prezentului trecut
Și lacom îl împlântă în orișice minută,
De care eu tăișul vieții îl ascut.
                        *****
Mi-i dor de o pădure, s-aud cum vântul urlă,
Cum singuratici lupii cu colții înspumați
Își aflu partea lor de dragoste și ură
Între iubiri văjmașe și dușmănii de frați,
                         *****
     Cum, cimitir de frunze, pământul, ah,
                                                                 pământul
     Își dezvelește morții cinstitelor lumini,
     Ca niciodată darnic le dăruie cuvântul,
     Iar ei rămân cu ochii privind ca la străini,
                          *****
Iar ei rămân ai noștri iubiți din nelumină,
În rădăcini hrăniți cu-al sevelor tumult...
Pe nici o cale astăzi nu-i mai aștept să vină,
Întodeauna, însă, îi chem și îi acult.