Plecat(ă) cu speranța ...

Plecată cu speranța de-a nu veni-napoi
Spuneai în grabă vorbe în glas, pentru-amândoi,
Râdeam senin cu tine, făr` a mă consola,
Și nimeni n-avea știrea că știu a lăcrima.
Zburam ca-ntr-o uitare – fără de glas și vers,            
Purtând în amintire ecoul unui sens:
De-ar fi rază de vrajă pentru doi ochi căprui;
Să port cu mine lumea, rămasă-a nimănui;
Să chem numai eu unul un dor, sau o armată;
Să pot privi la stele cu firea împăcată;
Să pot ieși în viața cu ochii la lumină;
Urmând un vers în șoaptă ghidat de-o lună plină;
Deși vom fi departe – aproape să te fac,
Iar cu singurătatea să lupt să mă împac;
Și vorbelor străine să-nvăț a da un sens
Pe când doar șoapta-ți veche să-mi fie cu-nțeles,
În timp ce doar în destinul din ochii tăi căprui
Știu că-s mereu alături
                                cu lumea nimănui.

  http://www.youtube.com/watch?v=-4tUJ77Ghdg