Piatra Neagra ...!

                De timp trecut,de timp, de timp asteptat...
     Din partea autorului: Atunci cind iese omul cu ceva in fata lumii cauta ca acel ceva sa fie cat mai bine aranjat, cat mai pregatit sa suporte privirile tuturor curiosilor. Am scris din mine si nu am nici un merit pentru asta, ar fi facut orice suflet acelasi lucru, de-ar fi gasit o ocazie mai speciala. Eu am gasit-o. Am prieteni care stiu a ma face macar aparent folositor, si incerc pe cit pot sa nu dezamagesc. De obicei in "din partea autorului" condeiatorul  incearca sa agate cititorului lucruri si chestii care ar fi premise pentru cititor asigurind un debut sigur de lectura. Nu o sa fac asta, o sa ma reduc la a fi simplu, ca mereu. Desi efortul la care ve-ti fi supusi, intr-u citirea intregii mele propozitii, merita...eu va las sa alegeti liber in a "manca" timpul propriu. Caci, cum spunea si Nellu al meu : "Amintirea- un drum atit de des accesat si totusi, un drum in fata caruia inca ma descalt de prezent inainte de-al pasi!". Prezentul meu e pandit de maine iar maine o sa fie timpul cand tot ce am al nepotilor o sa fie. Amice Mihai, ai aici multipla incercare de onorare a angajamentului. Nu e nimic prea deosebit, asa cum ar merita ochii tai sa citeasca, si al inca multor oameni iubitori de viata-n litere, dar e inceput de cale, iar fiece carare peste care pasesc numar mare de picoare se transforma, in timp, in drum. Si daca ieri imparteam timpul in zile si ani, astazi, il impart in minute si ore, pentru ca maine sa-mi mai ramana doar secundele. Propunindu-va suflet din sufletul meu, nu mai ramine a va spune: pofta mare :) !
         (A.S  Si probabil asta va fi ultima mea postare pe blog, cel putin pentru acest an. Sau, sau poate nu...o sa ma consult cu..mine, si va anunt eu da(doar sa-mi lasati ale voaste date de contact ;)). Deci, cum spuneam, pentru postarea asta o sa lucrez ceva mai pentru "fani" si, mai ales, o sa scriu pentru tine ...gigantul meu amic!O sa fie scris asa, ca de pe urma sacului...dar o sa scriu in incercarea de a nu-mi leza, totusi, stârvul imaginii.Dar, sa lasam ale mele maini sa alerge dupa ginduri, iar ai vostri ochi...dupa ale mele ginduri :) )!
   Aparitia unui mare ganditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a transpirat, s-­a murdarit si se baieste. Gandirea este o “spalare” a creierului. Asta ma face cateodata sa cred ca gandirea nu e din creier si ca acest creier e numai un sediu … De ce gandirea nu e produsa de creier, care e numai un sediu? Fiindca nu o produc toate creierele. Daca inteligenta ar fi produsul creierului, atunci intre Goethe si nea Ghita nu ar mai fi nici o diferenta,dar totusi...exista!
 Ce tot incerc eu aici sa reliefez este un fapt simplu,(insa indeajuns de complicat incit sa-mi permita a ma complica), este ceva simplu prin compozitie...si compus prin simplitate: cu totii ne bucuram de acelasi Soare, toti parazitam acelasi Pamint, toti pindim aceeasi Luna si iubim aceeasi Viata(am calculat cum ca toti privim la fel...in acelasi mod, insa vedem diferit..atit viata prin ochii sufletului, cit si astrii mentionati cu sufletul ochilor) insa nu toti (dar ce spun eu, nici macar doi din cei 7 miliarde de oameni ) inteleg si percep la fel...deci, sunt nu doar diferiti, sunt cu totul rupti de asemanare!
    Atit de adinca pare uneori fintina deznadejdii...incit nu ajung toti ochii pentru a reusi sa-i surprinzi cu privirea talpa; atit de mare pare uneori campia greselii incit nu ajung talpi sa acopere toata suprafata; atit de negru pare a fi uneori cerul, atunci cind tot ce-ti mesteca cavitatea mintii sunt cioburi de iluzii sau vise sparte de iluzia realitatii, incit se trezeste pofta senzatiei ca nu o sa mai vezi lumina soarelui; si totusi, sunt toate aparente, proiectii, desi ridicole, des (uneori prea) apreciate drept valori de catre oameni. Aici capata energie potentiala un obstacol destul de serios pentru omenire: care-s iluziile si care adevarurile, care-s existentele si care doar umbrele proiectate pe ecranul imaginatie, care-s vii si care-s neinsufletite!?
    Era joi.Inca de dimineata lucrurile promiteau sa nu aiba un curs mai deosebit ca miercuri,ca marti sau ca oricare alta zi trecuta.Se nastea senzatia ca traia pe luna,si ca banalitatea unei zile ar fi fost cronologic egala cu o zi acolo.Ce-i mai raminea a face dupa ce-si lipea citeva clipe (si asa in fiece dimineata) ochii de tavan,nefiind strabatut de nici un gind mai viu,lasind un spatiu enorm nimicului care,desi-l vedea oriunde-si trimitea privirile,nu-l mai incomoda in a vedea .In acea zi isi relua viata ca de obicei,o imbraca odata cu blugii si maioul,fara ai acorda insa o atentie mai deosebita,el inca nu stia ca pasise-n joia care avea sa-l marcheze ,care avea sa-i marcheze atit de bine paginile din viata pe care urma sa le citeasca. Atmosfera  parea a se fi linistit.Nelinistea care cuprinse seara trecuta era parca evadata prin gaura cheii,sau poate-si gasise si ea loc pe undeva,prin inimile lucrurilor vechi care-i impodobeau camera,prafuite de timp si in timp!Desi soarele-i zgiria peretii de zor,Nellu se lasa purtat de dulceata somnului care cheama sa fie implinit.Pe podea era aruncata la intimplare una din camasile sale preferate,(si sa nu o luam in nume de rau,sau ca indemn cum sa ne aranjam garderopa,insa cu timpul nu toti pot fi prieteni,si din lipsa aceluiasi timp,camasa fu nevoita sa se multumeasca cu o aranjare neglijenta...pe podea), pe masa mai figurau resturile de la cina,in ograda se auzea acelasi sunet ca si in dimineata trecuta,si probabil ca va fi acelasi din dimineata ce va urma zilei ce se arata a fi una fierbinte inca de pe acum.Suna orele 9 cind Nellu se decisese totusi sa-si asume obligatia de purtator de ochi,cautind sa-si hraneasca privirile cu imaginile noi ce i se infasurau pe platoul zilei care de mult se nascuse..si in care, conform calendarului destinului si mentiunii autorului de mai sus ( a nu se confunda, nici pe aproape tendinta de trasare a unei paralele), avea sa aiba loc cea mai importanta intimplare ,pe o raza de citeva luni sau poate chiar ani,din viata sa! Dar pentru a-i face cititorului cunoscut pe deplin farmecul acelei joi,pentru a-i aduce la cunoastere actiunile de dupa cortina,intregile si nestirbitele repetii,voi zabovi un pic asupra lui( atit cit sa-si merita valoarea personajul meu),asupra lui Nellu,pustiul care iubea la nebunie sa se paruiasca cu cheliosii si,mai ales,ii aprecia pe cei ce nu se sfiau sa se incumete a spala "dintii lumii"..aceasta masinarie de spart vorbe si birfe.In fine,genul tipic care nu depunea prea mult efort in "a trai" ci, din contra,avea impresia ca traieste pentru eforturi. Cel ce stia a murdari cu prezenta o mare parte din evenimentele imediate in jurul sau, si nu doar atit, stia a polua vieti cu cite o amintire, cit de mica, doar sa fie plasmuita de el (asa era el..asa iubea sa fie), stia sa-si polueze existenta cu mii si mii de ginduri,mii si mii...toate muscatoare,toate ginduri violente,inarmate cu manusi de box si persistenta.Si nu-i placea lui Nellu sa auda "Las`ca-i bine si asa", sau sa simta alte moduri care ar fi exprimat felul acesta ridicol de multumire, stia prea bine ca putine-s cu adevarat in regula, prea putine, din cele clasate drept "bine si asa".Si desi un pusti, era satul, il dureau ochii sa tot vada imaginile celor din jur cum merg, si o fac constient,spre nicaieri.Un jucaus spirit tulburator de prafuri,un nimic care-si cauta rostul,conferindu-si importanta unui viu - un nebun din talpi la crestet, iata cine era el. Insa, pentru a-i face cunoscut intregul CV al sarmanului Nellu (daca m-am dovedit vorbaret, pai sa nu care cumva cinstitul cititor sa creada ca o asemenea valoare are Nellu al meu,nu asta-mi era tendinta ,ar fi o aberatie sa tind si sper la asa ceva, dar e din cauza ca vorbe-s multe de rostit despre oamenii ca el...rostitor el singur de multe vorbe), ar mai fi de mentionat ca-i tresarea inima la fiece semn al dreptatii, un amant al adevarului si sot (deja cunoscut faptul ca unul nu prea fidel) al sperantei.Personaj care anexeaza cu usurinta oameni noi conducindu-i spre pastrare in pivnitile amintirilor zavorite cu sentimente. Si-i placea enorm de mult sa viseze, sa stea la sfat cu cosmosul, sa cerceteze centimetru cu "centimetru" lucruri, in fond, banale, sa vorbeasca singur..indiferent de unde era, putin ii pasa pustiului de imagine. Si, oricit nu ar parea asta de paradoxal, era un realist get-beget;dupa ce se tavalea prin vise, jucindu-se cu iluzii, se apropia ferm de masa vietii de unde se delecta cu cele mai reale bucate posibil de gatit.Asa era el, asa devenise si asa se stabilise indiferent de clima sentimentala sau zona care-l intretinea din zori pina-n seara.
Privi ceasul. Era,ca mereu, in intirziere. Asta remarca insa nu-l grabi prea tare. Era noua si doua sferturi cind isi facu aparitia. Se si astepta deja ca o sa fie slobozit. Tocmai lua cotitura cind observa ca ceva e in neregula...simtea si se simtea straniu. Mai facu cam zece pasi, se opri o clipa, cerceta de parca ar fi fost un animal de prada care, revenind, simtea ca a fost cineva pe acolo in lipsa sa. Isi relua insa deplasarea. Odata ajuns in fata timplariei, simtul straniu incepu a se pietrifica. Poarta, lasata nesupravegheata (insasi lipsa lui George, care nu-si lasa postul cu una cu doua, il ingrijora pina la iritatie), ii trezea pofta nebuna de suspiciuni. Usile de la atelier, o pereche de usi impunatoare, ingrelate de actiuni ale loviturilor de diferita provinienta si diferite virste, se rasteau deschis(e), de parca ar fi fost o mare gura deschisa indreptata spre vale, acolo unde un muget jalnic taia maluri din atmosfera fonetica; o gura care parca ar fi cautat sa fure lumii intreaga imaginea a cimpiei inca demult treaza si atenta la ideile soptite ale vintului. Nu potea percepe ce se intimpla desi intelegea ca ceva se intimpla totusi. Trecu prin gura atelierului, se gasea in interior. Toate ustensilele nu erau nici mcara atinse. Stateau acolo unde le aranjase el in ziua precedenta. Nu intelegea. Iesi in curte, mai arunca citeva valuri de priviri ingrijorate pe rind spre drum apoi spre spre vale de unde mugetul venea din ce in ce mai jalnic si mai inecat. Situatia asta-l irita, simte o musca care-l tot nemultumeste si de care nu putea scapa. Se decise sa stea, pur si simplu sa stea si sa astepte. Dar nu fu nevoie de prea mult timp. La distanta de o ora aparu George, mergea de parca ochii ce priveau inainte trageau picioarele si nu picioarele conduceau ochii spre priviri inaintase. Il lua la intrebari fara nici o rezerva. Avea prea multe si se temea ca va primi prea putine.
- Nu.
-Dar atunci de ce nu e nimeni acolo unde s-ar cuveni. Unde-s toti. De ce stam pe loc, avem comenzi de onorat!!
-Nu mai avem.
-Cum adica nu mai avem, asta ce inseamna, de ce nu mai avem, de cind nu mai avem...ce dracu se petrece aici, ma credeti copil...am 16 ani, zi-mi odata ce se petrece...
Cea din urma agitatie relativ il trezi pe George. Era prima oara cind il vedea pe Nellu atit de hotarit. Rise infundat, indeajuns incit sa nu-l observe.
-Pustiule, am falimentat, am fost inghititi. De azi nu mai existam. O sa-si caute fiecare o cararusa noua din care sa-si croiasca drum.
Tonul lui Nellu se stinse, de parca intreg Pacificul ii cazuse pe luminarea nerabdarii si nervilor.
-Adica...vrei sa zici ca...dar nu se poate! Aici se hraneau familii, de aici sa imbracau copii...ce facem, incotro ?
-Mai ai putin si reincepi scoala, o sa ai ce face..
-Eu de restu zic, ce o sa faca restu, cum o sa se descurce ei?
-De asta nu tu trebuie sa-ti bati capul, tu ai altceva de aranjat acum...asterne-ti copile un pat mai confirtabil decit ale noastre, pune mina pe carte ca destept a fost cel ce-a creat-o si inca fara dinti.
 Porni mai departe spre atelier. Nellu nu reactiona. Incerca sa-si aminteasca unde-si lasase visul de dimineata, la care punct, cauta sa evadeze intr-acolo. Peste citeva minute George iesi cu o gentuta mica. Erau putinile lui lucruri. "Ce mai stai, sterge nasu si ridica dealu spre casa, aici nu mai ai ce slefui"...doar citeva clipe de lupta cu acest gind fu indestulatoare. Se priponise pe ideea sa plece acasa si sa se culce, avea senzatia ca daca maine se va trezi la timp si nu va intirziia povestea cu falimentu nici nu se va naste. Simtea o rana in scandura usii unde-a batut si, de data asta, n-a raspuns nimeni.
 -"Sa deschid a venit timpul, sa deschid usa unui nou inceput. O sa deschid usa cu grija, sa nu lovesc rana cu cheia.Nu stiam ca floarea amara a singuratatii (sau mai corect ar fi sa spun schimbarii )are, daca o atingi pe obrazul realitatii, sunetul unor pasi care pleaca, se abat de la drumul comun. Am si simtit cum e cind ramai somer, viata nu te asteapta intodeauna sa cresti. Dar, la sigur, te impune s-o faci!"
   E periculos sa iubesti, mai ales s-o faci cu tot dinadinsul sufletului! Iubirea e ca un drog. La inceput ai senzatia usoara de plutire, una euforica, de abandon si deconectare totala. Apoi, a doua zi, vrei de la mult la mai mult. Si desi inca nu e un viciu, dar iti place senzatia si iti inchipui ca o poti tine sub control, te gandesti la persoana iubita vreme de doua minute si uiti de ea vreme de trei ore. in scurt timp insa lucrurile iau o alta turnura, te obisnuiesti cu acea persoana si incepi sa fii complet dependent de ea. Acum te gandesti la ea trei ore si o uiti doua minute. Daca ea nu e langa tine, incerci aceeasi senzatie ca si drogatii cand nu isi obtin drogul. In acel moment, asa cum drogati fura si se injosesc ca sa faca rost de ceea ce le trebuie, si tu esti dispus sa faci orice pentru dragoste! Devii cersetor cu sufletul fata de un altul. Procedeul e acelasi: te inchini, intinzi mainile si invoci motive ca:" ajuta-ma, eu doar te iubesc": Devenim ridicoli, incostient, dar devenimi frumosi. Ne ornamentam viata cu emotii, cu griji si ginduri multe, cu dorinte si masini de timp (amintiri si vise)! Atita timp cit refuzi cu incapatinarea unui catir sa urci scarile, atita timp cit ignori efortul, vei ramine sa privesti de jos spre culme. Dar treptele vor ramine mereu acolo, doar secundele fug (e las timpul, ne animeaza ca, mai apoi, sa ne paraseasca). Iar odata ce te apuci de urcat asteapta-te ca treptele se vor inmulti constant dar nu si cu intensitate cunoscuta. Trecura ani. Lumea deveni o alta, o masinarie de facut muschi. Toti fie alearga dupa cite ceva (de parca nici nu am avea dupa ce..incepind cu femeile si terminind cu...femeia), unii trag de zor la carul unei cariere ( si nu neaparat o fac de placere sau din dragoste. Nu. Doar ca, avem toti cite (cel putin) un superior care asteapta de la noi venit/uri), altii incearca sa ridice deasupra capului cupa unei reusite si, de la prea mult efort, il insala haina-n spate iar altii, altii alearga iubiri, trag de suflete, ridica inimii. Suntem totusi mereu aceiasi: diferiti! George devenise acum om de vaza, reusi sa se angajeze la o firma feroviara. Raspunzator pe tot ce misca-n fiecare din peroanele garii de sud a satului. Dupa citeva luni de serviciu trase dupa el o parte din fostii colegi de munca, de la atelier. Si restu, lasati pe dinafara, nu pierdura timpul, sotiile nu-i lasara. Se angajase care si pe unde apucara. Unii chiar devenind fie sef pe depozitele agricole ale organizatiei, fie mecanic sef, fie activist pe linga brutaria raionala.In fine, fiecare din oamenii pe care Nellu-i cunostea se aranjase bine pe durata lipsei lui, si acum hraneau nu doar familiile lor, dar si alte multe mii de guri. Impreuna inghesuise ideea sa organizeze o cantina publica unde fiecare din cei nevoiasi primeau un platou de forte noi , totul gratis si bine servit.Reintors dupa 24 de ani, 8 luni si aproape o saptamina, Nellu se simtea de parca lingura sa se intinse spre farfuria altuia. Devenise strain, desi era bastinas. In copilarie-l cunosteau si iubeau toti, de la mic la mare. Era recunoscut drept unul din cei mai sufletisti dar si capabili elevi ai scolii din sat. Plecarea sa insa dezamagira pe multi si pentru mult. Toti mizau pe faptul ca Nellu va studia si se va reintoarce in sat, pentru a conduce oamenii spre mai bine. Studiile si le-a facut, si inca nu rau, dar reintoarcerea nu veni. Primi propunerea sa mearga peste hotare. Lupta grea urma, scrisori din partea mamei, cerinte si rugaminti timbrate din partea intregului sat. Decizia o lua intr-un tirziu, dupa ce intr-o seara intilni o domnisoara, in timpul plimbarii de seara ( ramasese fidel acestui obicei nascut inca in sat- fiece seara merita o plimbare).Au urmat zile si saptamini de lucru. Se apucara de tesut un vis. Complicat proces, firele iluziei erau subtiri. Cit de complicat s-a vazut mai ales spre final cind, pe jumatate tesuta, pinza i-a fost distrusa fara drept de apel de catre Ovidiu (tipul care a finisat Facultate peste el conform aprecierii notelor, genul papusarului crescut umbrit de griji si scaldat in soarele banilor parintesti, un parazit cu singe nobil cum iubea Nellu sa-i spuna in discutiile de suflet purtate cu Andrei, primul prieten din "exterior"). Se pare ca frumusetea grea e nu doar cea a sufletului, ochilor si gindului dar si a marimii buzunarului- unde e mai mult/i e mai vesel. Dupa ce-i vazura impreuna si aflara de la Otilia, prietena ce-a mai apropiata a Ancai pina la relatia ei cu Ovidiu ( se pare ca totusi banul nu stie a imparti teren cu moneta inimii si cauta sa acapareze tot, lasind in urma ruine). A doua zi decise sa accepte bursa. Au fost necesare doua zile pentru a pregati actele si... zi cu soare pentru zbor Nellule. Mama-sa nu aflase pina-n pragul mortii motivul adevarat al plecarii lui Nellu. Nu intelegea de ce baiatul ei, pe care aproape ca-l convinse sa revina-n cuib, a luat decizia sa se desprinda si mai tare. Dar totusi ii respecta  decizia, atit ea cit si tatal. Era solicitat postasul. Nu trecea saptamina fara sa atinga ograda.
 -Ce ne mai face Nellutu, ce mai zice! O tot iscodea nea Misu pe mama cind ii aducea scrisoare.
 -E bine ,asa zice, si ca pregateste sa revina acasa !Mama mereu traieste cu speranta revenirii copilului acasa, Si nu e in zadar caci stiu parintii ce cresc, ocrotesc si iubesc.
  "   Azi a fost asa cald. Parea ca Pamintul e insasi Soarele si ca cauta a trimite priviri calde si ochese cosmosului. Azi negustorii au facut vilva cu palarioarele de paie...ii auzeam de la trei cartiere departare. Si nu cred ca este cineva sa vorbeasca mai convingator despre insolatii decit aceasta mare familie de meseriasi. Pai sigur ca mare, de ce te mira!? La urma urmei, negustori suntem si noi, chiar daca nu avem la vinzare palarioare din paie sau nu iesim cu alt fel de marfuri in vazul oamenilor propunind insistent sa ne fie procurate. Te intrebi acum , probabil, de nu m-a lovit soarele de care vorbeam mai sus prea tare...!Nu, nu..nu te ingrijora. Sunt bine, sau...cel putin, asa se poate presupune.Dar sa revin la negustorie si vesnica noastra ocupatie de negot. Azi, in timpul orei de psihoanaliza comparata, ma gindeam acasa, era de parca vedeam poarta si pe matale cum arunci dupa un pui mai neascultator , incercind sa-l reintorci acasa. Ma gindeam...asa mai paream cu acel pui. Caci pui sunt si eu, al matale si-al tatei.Doar ca...dupa mine arunci cu ginduri si rugaciuni, ma tintesti cu dragoste si grija...asa faceti ambii inca de dinainte de nastere. Astfel, mi-ati dat intreg timpul vostru, ori nu timpul este moneda vietii unui om, unica modena pe care o detine si numai el poate hotari cum s-o foloseasca, nu clipa este flacara in care arde intreaga existenta a noasta!?  Uneori, trezit mult prea devreme diminetile, stau si ascult linistea unui oras adormit. Apoi, fug in trecut, cind ma trezeam  pe ritmul muzicii vietatilor de pe linga casa, dirijate de Pechea..al nostru frumos cocos. Si ma intrebam aproape mereu, de ce la fiece revarsat de zori, cocosii suspina dureros de repetate ori. Acum parca incep a intelege: Pechea imi amintea, primul, ca am mai imbatrinit cu o zi, ca in oglinda unei alte dimineti s-a aratat aceeasi imagine : imaginea vietii noastre, mama, cu o noapte amputata. Imi spunea Bogdan, prietenul de care-ti tot povestesc in ravasele mele, ca viata cu adevarat traita e in trecut sau in viitor, ca cica prezentul e doar un interludiu, unul straniu, in care apelam la trecut sau viitor pentru a ni se confirma ca traim. Nu stiu, parca pare a fi furat baiatu asta cuvintele din mine. Aceasta scurgere tacuta a unor fire de nisip... Acest ocolul pe care-l face Luna în jurul Pamantului si ocolul Pamantului in jurul Soarelui... Primul rid al omului matur si primul strigat al noului nascut. Un velier care dispare in larg. Intr-un vechi cimitir de tara, sub un visin intunecat, un nume necunoscut, sapat pe un mormant, un nume pe jumatate sters de vant şi de ploaie. Natura care moare in fiecare iarna si renaste în fiecare primavara. Vaporul care intra in port, dupa o lunga calatorie, soldatul care se intoarce din razboi...totate miros a timp, toate lui se inchina.
  E asa frumos acum cerul. E plin de rosu. Aceasta paine zilnica a ochilor e de parca ar fi fost, accidental, inmuiata in cel mai rosu vin de la noi, din beciul tatei. Il privesc si ma simt de parca ma priveste el pe mine, ma mingae cu lumina-i deja palida.Deodata incepe sa fulgere cu ganduri uitate sau risipite, albe, negre la inceput, multicolore pe urma. S-a starnit o furtuna sentimentala cum nu mi-a mai fost dat sa vad vreodata. Si ploua cu suflete trecute peste cimitirul gandurilor mele cu nume de doruri vii, unde un loc de veci e mai ieftin decat unul de o clipa fiindca... viata e mai mica decat o clipa de Univers, prin care trecem, fiindca-i seara aici mama, iar mie dor imi este de tara, de casa, de voi...!
  Intr-o lume unde totul si toate se clatina, avem evidenta nevoie de un sprijin.   Acest sprijin care ne sustine nu poate fi decit caminul. Acest camin are nevoie de un suflet, de o inima care sa ne mangaie, sa ne incurajeze. Si aceasta inima nu poate fi decât inima unei femei – unei mame; caci multe minuni sunt in univers, dar capodopera creatiunii e tot inima unei mame. Plecat de-acasa, ai avut grija sa ma-nveti ca in aceanul vietii oamenii nu sunt decit niste barci. Doar adevaratii oameni sunt insule care, desi vesnic batute de valuri, niciodata nu se ineaca. M-ai nascut cu aripi, dar am uitat de ele. Azi prefer sa ma tirii prin viata, azi am uitat a mai zbura spre casa. Sunt mai trist ca alte dati acum, poate e fiindca te-am visat. Se apropie sarbatorile, nu mai e mult. Prietenii zic c-or sa ramina sa petreaca aici, impreuna.Eu totusi cred ca o sa-mi caut aripile...si acasa o sa zbor..!Cu dor de voi...
   (P.S Viata este ca un joc de carti in care-ti licitezi anii, mizand pe niste atuuri si cel putin o strigare. Dar pana la urma totul depinde numai de cel care face cartile, toate de o mana atirna. Dar cata vreme avem amintiri, trecutul continua sa existe, cata vreme avem speranta, viitorul ne asteapta! De sarbatori, vin acasa )!" Era scrisoarea trimisa in ajunul celui de-al doilea an de cind Nellu plecase. Nu reusise sa ajunga acasa sa sarbatori...trebuia sa prezinte proiectul la care lucrase ultimii doi ani si il anuntara in ultimele doua zile ca sarbatorile vor fi petrecute, iar, doar cu gindul acasa.

   Acum revenit, cu tot cu sotie si copii, avea planuri mari si vise marete. Isi vedea satucul ca un Paris sau New York. Il primise care si cum putura, unii cu zimbete mai sincere, altii cu rinjete mai sterse, multi cu priviri iscoditoare care parca intrebau : "tu esti mai, piciu lui Costache?, ai revenit totusi da, uneori copile mai tirziu ajunge sa fie prea tirziu". Dar totusi, era acasa si stia ca oamenii vor putea intelege pina  la urma si ceea ce nu stiau. Nu pierdu timpul. Peste 6 ani deveni primar. Lucrurile struna mergeau. Isi regasi colegi de clasa, prieteni de ghidusii si altii peste care arunca cu diferite functii, stia ca increderea intre oameni este ca lumina pentru plante. Nu poate omul iubi si da roade fara a oferi si simti incredere asa cum nu poate un pom sa iubeasca trecatorii cu florile lui si sa le rodeasca pina nu primeste increderea soarelui. Nu ca ar fi mirosit a Paris, dar nici ca-n trecut nu mai era. Nellu puse pe picoare atelieru acolo unde se fabricau cele mai calitative cosciuge sub bagheta lui George.
  Imbatrini frumos, alaturi de sat, in timp ce satul intinerea si scotea flori din ce in ce mai mirositoare a propseritate. Timpul il lasa in urma acolo unde gasi copiii copiilor sai, acolo unde, cu parul alb si inima plina alaturi de Adele (sotie iubitoare si cu repsect de Nellu, mama grijulie si gospodina de frunte), Nellu facea babute de omat in iarna vietii care-l cuprinse de-a binelea. Era batrin, simtea ca abia-si mai poate muta ciolanele care alte dati il servira atit de credincioase. "Sufletul mi-a venit batrin si l-am primit intr-un corp tinar; sufletu-mi este tinar si-l tin intr-un corp batrin, e trist ca se intimpla, dar e o tristete necesara".
   A cauta sa faci pe cineva mai bun prin ratiune este o perdere fara rost de timp, doar exemplu poate fi folosit drept ustensila. Daca cauti a misca pe careva nu ezita, dar sa folosesti emotia...una sincera si curata. Daca vrei sa arati oamenilor ca poti trezi in cineva dragostea, esti pe picior mare, doar ca retine- pentru asta trebuie sa iubesti..doar dragostea aduce dragoste asa cum doar focul aprinde foc.Fii ceea ce voieste mama, tatal, sotia, familia, inima ta toata sa fii. Vietile noastre, iar nu cuvintele ridicol de marete, sa va fie adevarata predica.
    "Imi amintesc mereu de asta. Nu cred sa fie o singura zi cind sa nu opresc limuzina gindului la scara existentei, anume a acelui gind..si anume aliniat la acea existenta. Incerc sa gindesc, dar ma depaseste. Incerc..dar asta nu se pune la socoteala.Dar, ca sa ma consoleze, gindul meu tot repeta ca nu ajunge sa sufli in flaut..pentru a cinta trebuie sa mai si dai din degete. Si oamenii care cinta, majoritatea din ei...ce bine stiu a scoate in evidenta un refren...!Cind, pe parcursul piesei, iti tot spun de viata si vieti, traire si trairi, om si oameni...in refren intoneaza aproape perfect, lasindu-ne sa intelegem: sunt asa de inradacinate in piept ideile meritelor personale incit nu vrem, chiar din capul locului, sa permitem lumii sa se implice. E cintecul nostru si asa trebuie sa ramina. Chiar daca o influenta "straina" l-ar infrumuseta cumva, de dragul gurii nu foloseste furculita ci lingura..e mai sigur ca nu va interveni un accident soldat cu rani.
    De ce va grabiti... de ce va grabiti voi, oamenii, sa spuneti imediat despre un lucru ca e nebunesc sau intelept, bun sau rau?! Ce rost au toate astea? Ati descoperit cumva cauzele launtrice ale unei fapte? Puteti voi sa lamuriti cu precizie motivele pentru care s-a intâmplat asa, pentru care trebuia sa se intample, si pentru care nu a fost altfel? Daca ati face asta, nu v-ati mai grabi atata cu sentintele voastre. De ce va grabiti...de ce va grabiti voi, oameni, sa spuneti ca fericiti nu sunteti sau sa va tineti in continua alergare dupa "fericire"?!Este fericire pentru toti si fiecare, ajunge oricui. Mai intii ai fericirea ce ti-o daruieste raza din interiorul tau..ce te lumineaza si incalzeste pe unterior : lumina mintii tale si bunatatea inimii tale. Dar natura cu bogatia privelistilor ei, cu farmecul vesnicei reinnoiri, a podoabelor ei...nu e si aceasta o fericire comuna, data fiecaruia fara exceptie, in portii relativ egale dar in moduri si ambalaje diferite?! Dar fericirea de-a putea face pe altul fericit? Dar speranţele! Dar visurile! Dar...
   Cand o sa stim si-o sa cunoastem cu totii ce sa facem cu viata noastra. Cand o sa fim in stare sa dam, in fiecare din clipele vietii noastre, cea mai buna intrebuintare a energiei pe care ne-o pune corpul si natura la indemana - poate (si atunci) o sa intelegem cum s-au construit piramidele (si ce lume ar fi, Doamne!). Dar pentru asta avem nevoie de 7 miliarde de oameni inteligenti. Oameni suntem, statistic, la numar tocmai cati e necesar, dar inteligenti...? Ce este un om inteligent?Acela care patrunde usor si complet in spiritul lucrurilor si in intentia persoanelor, acela care ajunge la scop pe calea cea mai scurta. Detine vedere clara si suplete de gandire, finete critica si posibilitati de inventie, acestea sunt atributele omului inteligent. Dar nu suntem toti la fel, cei 7 miliarde...Fiindca au fost, a fost raport favorabil oamenilor cu cap nu doar pentru fala naturii. Aceleasi piramide construite pot dovedi asta. Si vor mai fi, am lasat pamintului copii, am pe Pamint nepoti..."
                      **************************************
   Totul este inlantuit in lumea reala.Orice miscare corespunde unei cauze,orice cauza se leaga de ansamblu, prin urmare, ansamblu este reprezentat in cele mai mici miscari de catre individ in parte, si asta neprivind la faptul ca...fiece frunza cade in felul ei!
  Seara! Sfirsit fortat de toamna afara. Natura parea a fi, mai mult sau mai putin, cutie de nervi. Vintul alunga cu violenta...si nu cu una oarecare (era o violenta piscatoare), multimea. Statea privind, lipit de gura sobei care-i impartasea cu multa caldura (pe alocuri exagerat de multa) propriile amintiri, stropit de placerea caldurii amintite, uneori udat de-a binelea, infasurat in imaginea ce i se deschidea privirilor, biciuit de tone de idei si calcat in picioare de mii de vise, parea a fi eroul (desi era membrul unei atmosfere fizice conrete) unei povesti. Crea imaginea unei pasari inchise-n colivie, era exemplu viu al incarcerarii unui copil in corp de virsnic. Desi ajunse la o virsta respectabila, parea (sau poate era doar o simpla aparenta) a trai in aurist, cautind sa se infrupte din fructele zilelor evadate din trecut. Este insa ceea ce este, nimic mai mult...doar ce se vede si nici un strop in plus(caci totul e vizibil, variabila in formula de fata fiind privirea si modul ei de-a actiona). Eul nostru nu mai este altceva decit vidul interior indus de viata noastra supraaglomerata, supraocupata, din care nu ne mai alegem cu nimic din cele ce cu adevarat conteaza....
    "Si ce viata...!Acum, privind de pe culmile anilor, pot spune ca pina si luptele cu cainii vecinilor (adesea meritate), au fost momente furate timpului, au fost clipe aruncate la uscat pe cuptorul vesniciei.Cit eram atunci de indiferent in fata acestor fiare: in fata timpului-fiara rabdatoare cu capacitatile ei devorante; in fata grijei- fiara ucigatoare prin insasi prezenta, aparitii si aparente; in fata serilor cu stele- adevarate ucigase de brutalitati, mame ale noilor nebuni visatori cu titlu si statut testate.Cit eram atunci de nepasator la toate astea, poate de asta o si fi fost atit de grea pedeapsa sau...sau defapt e doar impresie, una vaga si cu greu inghesuita, poate a fost...am primit, o pedeapsa mai putin dura...!Cred ca inca as mai fi in stare sa insir sute de mirosuri ale ierbii, in dependenta de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pamint, de umbra, de inaltime, de gradul de umezeala ori de uscaciune.As putea deosebi acum, banuiesc, cu ochii inchisi murele oloage de murele crescute-n tufe, fosnetul unui fag de fosnetul unui brad(lucruri deprinse tocmai in dimineata vietii mele). In schimb, multe din cele traite s-au estompat, lasind in urma goluri, ca intr-o padure arsa pe jumatate!"
   Aceasta descoperire  il obliga sa admita ca memoria i-ar semana cu o oglinda sparta, care-i restituie cioburi ale vietii. Insa, poate ca acesta si este singurul destin: ceea ce tinem minte.
   "Cred ca aveam in jur de 14 sau 15 ani. Eram la prima emotie de acel gen, era primul flux de ginduri indreptat cu atita forta spre imaginea unei fiinte straine mamei si surioarei mai mici, cred ca era prima dragoste, nascuta de-a binelea in primul meu vis in culori. Culorile nu le mai stiu care sa fi fost, visul insa, era ceva rupt de la gura marilor poeti. Micuta de statura, cu un par castaniu bogat cu o pereche de ochi caprui, mai sinceri chiar decit sufletul cerului scos la uscat ,dupa baia nourilor, in fata soarelui. Niste ochi mari, de ghiata...pe care, chiar de-ar fi sa ramin din oglinda amintirilor cu doar citeva cioburi, nu as pierde bucatica de oglinda care i-ar reprezenta...prea-mi erau de-ai sufletului, prea-i iubeam. Eram, cum iubea sa-mi spuna scumpa-mi mama,"draga Doamne,baiat de pus la treburi", numai bun de-a sta la vise ..atunci cind visul,ce-i drept unul destul de modest, al realitatii, pleca la culcare in odaita mansardei.Eram iubit de mama, eram certat de tata mai mereu, eram in mijlocul vietii surioarei, traiam iubind iubirea ce ma-nconjura, si ma lasam furat de bunavoie, de vise.Toata fiinta mea mirosea a flori de cimp, a praf adunat de prin plimbari ...miroase a viata- furtul meu cel mai mare, comis in dauna timpului!"
      ...Era a doua parte a gindului, revenita dupa prima trezie.Cu fata schimbata de efectele placerii, luminata intens si ciudat de focul ce ardea timpul unui copac privit de trecatori ani de-arindu; era, cred, pentru intaia oara cind il vedeam asa(de mentionat ca gindurile i le-am aflat mai tirziu, abia dupa deces cind, conform testamentului, primisem amintirile si sfintele scrisori, corespondente ale diferitor perioade de viata, plus jurnalul unde ,in aceeasi seara...notase tot ce-i trecuse pragul gindului si o pietricica ciudata dar pastrata cu atentie intr-un frumos invelis de aceeasi culoare pietrei- negru), pentru intaia oara cind imi vedeam cea mai indepartata origine in viata...visind si iubind a se hrani din amintiri.
       "Implinisem 25 de ani de curind, mama se imbolnavise...nimic grav, insa parca as simti si acum cum ma sugruma complotul fricii, ingrijorarii si nesigurantei, eram un tinar mult prea mic pe atunci.Nu stiam ce-i acela serviciu stabil, mereu ma deconectam de la realitate si lipseam, fapt pentru care eram mereu concediat. Insa nu ma deranja citusi de putin, tot ce simteam atunci era o mincarime pe interior, una ciudata atit ca forma cit si ca prezenta. Era perioada vietii cind imi doream cu ardoare sa cuprind infinitul, cind, in timp ce intindeam o mina catre cer, fiece deget se transorma intr-o alta mina a cite cinci degete, si tot asa mai departe, pina ajunungeam sa tin cerul in maini... intreg cerul. Imi priponisem de inima intregul destin. Imi este frig de mine insumi cind ma gindesc la cita caldura-am digerat pe-acele vremuri, cind ma gindesc la sensul sentimentelor care dorm in mine pina si astazi."
    Spre sfirsitul acelei seri, m-a strigat la el, m-am apropiat. Din start am primit ordine stricte:"sa ascult atent pina cind vor aparea semne ca a finisat apoi sa ma intorc, pur si simplu, la ale mele".Deci, o sa citez din memoria sufletului una din invataturile care mi-a devenit tovarasa de drum pentru intreaga viata. Simteam cum sunetele-mi curg in urechi, le auzeam pasii domoli, rari si indesati:
   "Am avut un vis straniu. Ma aflam dinaintea unei oglinzi care se petrifica sub ochii mei. Uimit, am vazut-o transformindu-se in zid. Ulterior n-am mai simtit nevoia sa caut alt raspuns in privinta destinului. Nu poti fugi de tine insuti nici macar cind o vrei cu tot dinadinsul. Sau mai ales atunci..."
   Am privit uimit, pur si simplu eram asaltat de sentimente mult mai comestibile simturilor decit de obicei, era de parca primeam zestrea familiei. M-am intors abia dimineata, bunicul era inca acolo, linga caminul in care citiva carbuni mai traiau...insistase sa nu fie impus plecarii de pe pozitie.
  "Tocmai a cazut prima zapada".. i-am spus! "A nins frumos si indolent, ca intr-un basm nordic. Acum crengile inghetate ale arborilor au bandaje albe, iar in curte zapada n-a apucat inca sa se transforme in mizga". M-a strabatut cu o privire care depasea temperatura vetrei, ne-am apropiat de geam...eram Nellu si Nellutu..bunel si nepot, copii de-o sama...
  "Singura mea satisfactie sunteti voi, familia ,plus dezamagirile mele, asta inseamna ca am avut iluzii foarte mari" ..imi zise bunicul,in timp ce hraneam ochii cu imaginea atit de iubita de ambii,era prima zapada din acel an...!
      Iar adevarul, ca orice minus de iluzie, nu apare decat intr-o vitalitate compromisa a timpului. Instinctele, nemaifiind capabile de a alimenta farmecul erorilor in care se scalda viata, isi umplu golurile cu dezastrul luciditatii. Incepi sa vezi cum stau lucrurile si atunci nu mai poti trai sau, cel putin, nu mai poti fi la fel de increzut in iluzia vietii. Fara erori, viata e un bulevard desert prin care evoluezi ca un dependent suflet de vorbarie iubitor al tristetii caci om esti doar pana in clipa-n care oasele incep sa-ti scartaie de aceeasi tristete... Dupa aceea, ti se deschid toate drumurile, ai unda verde spre Oriunde..fara a cersi sa te lase sa treci o granita sau alta. Iar in tristete, in tristete totul are doua fete. Nu poti sa fii nici in iad si nici in rai, nici in viata si nici in moarte, nici fericit si nici nefericit. Un continuu plans fara lacrimi te ia sub protectie, un echivoc fara sfarsit. De asta niciodata viata nu mi-a parut demna de a fi traita. Ea merita uneori prea mult si alteori prea putin. Dar e insuportabila in amandoua cazurile. Sinuciderea din dragoste de viata nu e cu nimic mai neindreptatita decit cea oficiala si curenta. Ba e chiar mai naturala... Raiul este o stare de sinucidere continua, ca si iadul. Intre ele se intercaleaza starea de nesinucidere numita "a fi".
  Singuratatea este o opera...una de convertire la tine isuti. Se intampla insa ca, adresandu-te numai tie, ceea ce ai mai bun devine independent de identitatea ta fireasca. Si astfel te adresezi cuiva, altuia. De aici, sentimentul ca nu esti singur de cate ori esti mai singur caci toate apele au culoarea inecului asa cum toate padurile a umbra miros. Si sunt clipe cind tot ce iubesti si tot ce iubesti mai mult te doare. Ssta se intimpla fiindca presimti in orice frumusete sfarsitul, dar poate ca asa arata adevarata iubire. A te bucura de acest dar vremelnic glasuiesc in unison toate mintile sensibile si inimile destepte caci nu exista decat daruri vremelnice. Acum, legat de piatra neagra a buniclului. In memoriile sale am gasit poveste si rostul ei. Este piatra pe care a luat-o din sat, atunci cind a plecat la studii la oras iar apoi peste hotare. O gasise ograda buniclului sau si o pastrase cu sfintenie, era ceea ce primise el de la bunic iar eu, eu am primit de la bunelul filmul vietii ramurii pe care-am inversit si pe care-mi vor inflori copiii. Se pare ca efectul pietrei negre este unul special, maine copilul meu pleaca la studii...iar eu azi imi amintesc de bunelu("Se pare ca piatra noastra neagra, prietene, va avea un alt Nellu in grija ")...
   (P.S Nu stiu eu cum sunt altii, sau cum nu sunt...adesea nu pot sti nici macar cum sunt eu...dar stie inima ca uneori lipsele-mi zgarie existenta, tacerea-mi alearga prin urechi ridicind cel mai groaznic colb posibil, imi singereaza pina si auzul de liniste si singuratate, daramite inima. Da, stiu cert. De azi, sunt mai singur cu un copil dar in plus cu un matur!)

Cind de dragul tacerii vorbesti ...

        Da. Nu doar pare..intr-adevar este pueril.Dar...am eu senzatia (inca una) ca cea mai pacalita pe pamintul asta ramine a fi Naivitatea...nu cautati sa gasiti in asta insa incercarea de justificare!

   Si mai am de trait.Mai trebuie sa ating un viitor cind toate afacerile-mi vor prospera, toti prietenii imi vor fi adevarati si fericirea-mi va fi garantata!
   Cind mainile-ti cad...de greutate.Nu de a lor greutate.Cauza este multimea de probleme.Cind inima-i mai transparenta ca un gard din plasa...doar fibre si nimic  mai mult, si totusi,cind inima plinge prin ochi iar ochii varsa in inima lacrimi.Cind tot ce vrei mai mult este sa fii mare si puternic,ca sa poti trai inconjurat de ei,sau mic si necunoscut, ca sa poti trai, iar, de ei inconjurat; atunci nu ai multe de facut, atunci la tot renunti si intelegi ca adevaratele dureri dor pe interior, si nu lezeaza mindria de baiat sau fata, lezeaza insasi existenta si energia,(stropul), din tine.
  Era la masa, pregatea sa inceapa ziarul a-l citi.Auzi usa de la intrare deschizindu-se  cu energica hotarire.Se deschise si usa urmatoare, aparu in fata lui o fantoma, parca din cosmarurile din copilarie desprinsa: "Îl bat, e la brutarie...au sunat de acolo, au zis ca-l bat ."Plingea parca ar fi fost gradinaru care-si hidrateaza gradina.Era de parca plingeau si hainele pe ea, de parca plingeau si usile deschise si ramase cascate la veste,de parca plingeau toate si plingeam toti.N-a asteptat o a doua chemare, porni spre usa ca un apucat, ea-l striga: "Unde pleci, ce faci, te vor bate si pe tine..unde te duci...??"O auzeam, asa bine o auzeam dar nu intelegeam nimic, nu percepeam nimic.M-am intors si i-am strigat: "telefonu, e pe masa, da-mi telefonul".Raspuns fu executarea cerintei, porni nebun spre brutarie.Ajuns la portita, picioarele-si amintira ca-s desculte.Reveni de-si lua in picioare incaltarile de vara.A doua pornire fu si cea din urma.Privea ceru.Asa era de senin.Coroana lunii atirna de crestetul imaginii din ochii sai.Se ruga de parca insasi Luna ar fi fost Dumnezeu.Pe drum isi aminti ca ar putea ajunge mai repede.Alergase intr-un ritm nebun, dar simtea ca nu ajungea atit.Scoase din alergare telefonu:
-"Ajuta-ma, te rog, ajuta-ma".
- "Dar ce s-a intimplat, alergi..incotro alergi, de ce alergi?".
-"La brutarie, urgent trebuie la brutarie sa ajung, alerg intr-acolo, o sa ajung curind pe linga tine, scoate masina, te rog, repede trebuie sa ajung" .
-"Sigur...sa vad cheile".
  In citeva secunde, sau poate minute, nu mai era in stare sa analizeze pozitiile in timp, fu la brutarie, isi depasise prietenul pe care-l suna, intrebind unde este, de ce inca nu a ajuns la el.
-"La brutarie, aproape am ajuns"...!
-"Vin acolo, asteapta, nu fa prostii, eu acum sosesc".
 Cind a ajuns era prea tirziu.Totul se consumase deja.Imaginea care-l lovira instantaneu a fost deloc crutatoarea.Ii venea sa tipe, sa urle de durere, desi singerind era el.Sa-si ia lumea-n cap si sa se duc, sa se duc fara a opri..continuu mers sa faca.Era tot de rosu .Frumoasa scurta pe care, doua saptamini in urma i-o propunea in dar (dar pe care il refuzase, se simteam aiurea..si asa primise destule de la el, intr-o perioada relativ scurta) era plina de singe.Incaltarile albe  erau de rosu si ele, tradind prin culoare o scena groaznica. "Îl batuse deci, telefonu nu fuse o alarma falsa".Nu stia ce sa faca, Il strinse cu amindoua miinile, il privea cu ochii plingind. Simtea si cerul cum il durea, trimetea vinturi fugare..ii amestecau durerile; Doamne ..ce tare stie sa doara durerea.Lacrimile bateau din ce in ce mai tare ...la intrebarea silabisinda ca a unui posesor de deficiente in vorbire, ce s-e intimplase, primise raspuns,ii zise cu un glas care trada rusine (stia ca exemplu trebuia sa-mi fie), glas inecat in lacrimi..a plinge incepuse de cum ma vazuse, ii raspunse, punind miinele pe umerii lui: "m-au batut".Era prima data cind vedeam cum singereaza sufletul...!
  Si cum se poate oare de mai reactionat in asemenea situatii, cum sa mai fii !? Atunci cind pare a fi totul nu foarte bine dar nici rau, atunci cind totul arata bine si pare a fi la fel, cind lasi sa se usuce la soarele linistii toate hainele sufletului, tocmai atunci vine furtuna si-ti arunca pe jos hainele, impunindu-te sa le speli, din nou, in lacrimi. Parea ca e totul bine, pareau a se ordona toate de parca strunite erau inca inainte de a aparea. Dar totul s-a prabusit cind uitase cu totul gustul ruinei si mirosul de praf. Se trezise atunci cind omul care...iubit fiind, apreciat fiind...a adus in viata lui nu ploaia care spala dar nourii si atmosfera de dinaintea furtunii..care sperie si doare simturile. Ei si...il luase prin surprindere, nu se astepta..nu de la ei..nu din directia aceea astepta iarna. Dar , se pare, ea vine din toate partile odata. Da. I-au batut sufletul, toti i l-au batut..a incercat el, ce-i drept, sa-l protejeze..dar in zadar.Ce folos ca-si sunase sentimentul de respect...de-l rugase sa-l transporte la inima..acea brutarie a sufletului, ce folos ca lua la fuga toate amintirile, vechi si noi, legate de oameni..nu ajutara cu nimic. Da`, camasa sufletului oricum se patase deja de singe, o stropise singele ranii provocate de aceeasi ei..si ciupicii fiintei erau de rosu..dar era rosul rusinii de data asta. Ii era lui rusine, pentru toti ei ( inca o data, un rusinos exegerat).
  Si asa mi-i de dor...asa tare uneori tinjesc. Ma uit ultima vreme la mine, caut sa fug inaintea mea si sa ma privesc din fata, apoi raman in spate..mersul sa mi-l vad..si tot asa procedez si cu profilul...caut sa ma vad...;si ca spuneam ca ma uit la mine ultima vreme...pai , m-a calcat ..m-a calcat tare situatia-n picioare. Si eu ma consideram luptator, mizam pe " a fi" al meu...fii frate cuminte si cu minte ca de sarit pe celalalt mal oricum nu o sa reusesti. Da, nu e neaparat interesant sa reincepi a construi castelul de chibrituri doborit de curentii provocati de-un trecator(oare) dar, asta e..si sa ma conformez va trebui...incep de la un zero, e unul mic...dar are valoare mare, in prag de Craciun s-a nascut.Capul sus Nellule...ne asteapta viitorul , iar partea buna a lui..ne asteapta un viitor nou , un altu celui prevazut :) !

   (P.S Nu mai am nici o putere iar fortele aproape ca m-au parasit si ele. Traiesc. Si, desi simt asta, desi aud ginduri complotind in mine, iluzii clocotind, desi deschid gura in incercarea de a emite un sunet sub forma de cuvint...totusi tac.Mi-e frica ca, din intimplare desigur, sa nu ramin doar cu cascatul si ca unul. E ca si cum , dupa ce deschid gura, o inchid repede de frica sa nu care cumva sa casc. Mi-e teama azi. Mi-i frica ca nu o sa mai pot inchide gura vreodata, ca o sa arda mereu in mine cuvinte care or sa caute a aprinde si sunetul. Rotesc in inima inceputuri de gind, doar simple inceputuri...urmarea e mereu prea lunga..ca si o poveste urita, de asta ma opresc la inceputul de gind. Da, asa traiesc. Traiesc. Vag, vag de tot,,,dar inca simt un puls jenat de prezenta mainii care-l cauta.)

Visul verii este iarna sa intilneasca ( Allan catre Madelain...)!

   Iar cind ajungi sa cersesti mila de la teava de pistol, cand crezi ca nu a mai ramas nici macar o singura speranta sa stii ca, una mica, totusi mai este: sa nu crezi!

   Si daca nu-ti voi mai vedea niciodata chipul si doar amintirea imi va raspunde cu ochii ei, dintr-un dor al meu, daca doar visul imi va mai fi aproape atunci cind iarna va poposi si aici, nu va fi om mai fericit in durere, in lumina asta, voi ramine sa te scriu in inima pentru o eternitate, desi… prea scurte ne sunt zilele.Chiar daca suna a incercare de indreptatire, chiar de seamana a raspuns la: "de ce nu am mai scris pina azi?", inceputul ravasului, la fel ca si intreg continutul ce va veni, va cauta sa-ti descrie culorile fluturelui ce s-a nascut in inima.Cum spuneam, mi-a mai ramas o singura si mica speranta, sa nu cred.Nu cred ca timpul va reusi sa ne aiba detinuti in penitenciare straine o vesnicie, nu cred ca spatiul ne-ar putea amagi simtul..mereu as putea sa aflu unde te afli...ar fi dupa mirosul parfumului (stiu ca-l folosesti pe acelasi...doar iti spuse-i cat imi place), nu cred ca nu ne vom revedea curind si nu-l mai cred pe mos Adelaid cind imi tot zice ca de maine ploua, e mult decind asta repeta si e prea sincer cerul ca sa se incrunte.Aici se schimba intr-un mod lenos vremea.Si ca spuneam ca nu cred ca nu ne vom revedea curind ...sa nu ma intrebi unde ne vom intilni, te gasesti in fiecare mirare si lacrima inauntrul meu, cea spre care plec cu bratele intinse - zbor, plutire, vis real si dor… atata iubire si tacere duc in mine si totul nu este altceva decit strigatul tau , despre tine...!Curg florile de pe salcami aici. E ninsoare de miresme.Ar fi parca fulgii tai, doar ca ai mei se supun mai in sila fortei gravitationale. Ce fac acum, in acest moment ?!Stau pe prispa, privesc cum cerul ma pindeste printre ramuri, amuzindu-se, crezind ca nu-l observ. Stau si gindesc. La ce gindesc!? La nimic. Da, e posibil! Numar florile care cad. Privesc spre gradina...si acolo aerul suna a caderi. Apoi numar iar flori scuturate de adieri. Imi devorez, incet, visul... servind pe indelete si din dor. E un vis cu plete albe si crete, de parca-s buchete de crini albi ( stiu cum va iubiti..tu si crinii); spincenele, mustatile, barba visului...peste toate au nins cu ore grele si multe. Numai ochii dorului au mai ramas aceeasi- vesnici aprinsi!
   Azi e foarte cald, soarele alunga lumina cu intelepciune, s-a saturat sa se tot friga si e de parca ar cauta sa se stinga in mare. Asa e soarele aici.Isi lasa fortele in grane, si in vin, si in oameni. Acum se mai misca inca voinici si frumos , pe o eliptica mindra. Insa timpul fuge. Mereu-mereu asa face. Atunci o sa fie galben si ostenit pe cerul toamnei.
    Un mare haos nu poate fi supus mutatiei decit in oglinda caci intotdeauna vor fi unii care privesc lucrurile numai din afara, si altii care incearca sa le vada dinauntrul lor, e ceva atat de binecunoscut, dar totusi o repet. Absenta ta e-o prezenta negativa azi, e-un gol, o asteptare, o latenta. Mai ramine cu mine dorul altor vremi, un dor care loveste si apoi tace. Mai stii cind iti ziceam sa-ti iei intr-un final in primire cerul, sa-l deratizezi, sa-l zugravesti in albastru!?Aceea era noua libertate! Azi insa, nu mai e asa de albastru. E fiindca am uitat eu unde-s culorile, iar tu esti departe pentru a-mi mai aminti dar tocmai posibilitatea de a transfigura un vis in realitate face viata mai frumoasa.
   Imaginea de aici a ramas aceeasi...in culorii cenusii. Caci aceeasi au ramas si salcamii, cu bogate coroane, aliniati de ambele parti ale drumului; acelasi este griul des cu spicul auriu si plin, prin care o mana nevazuta si un capriciu de bun gust al naturii presarase aceleasi albastrele, mac rosu si a rindunicii rochita ; aceleasi au ramas si azi casele izolate si satele presarate la picioarele muntilor; aceeasi vapaie a soarelui de vara si aceiasi stalpi de telegraf, pe care stau spinzurate aceleasi fire de favorizare a convorbirilor la mari distante. Doar ca azi...azi se desfata sufletele altor tineri, alte suflete simt acea usurare inaripata, ca dupa spovedanie (de mult nu am mai fost la biserica). Si totusi, gardurile, zidurile, stalpii de telegraf detin secretul unei noutatii... noutate a aceluiasi anotimp doar ca fuliganit de noi. Asa se incheie povestea fiecarei zile de aici: cu zambetul tau si cu durata unei absente. Inca iti mai aud degetele fuginde pe pianul sufletului meu. Te-am cautat pretutindeni, chiar si in alte spatii. Te-am gasit: acum oriunde as fi, adorm sub privirile tale caprui. Carnea ta este carnea mea. Din cele doua jumatati ale noastre, au izvorat fagaduieli; alcatuiesc pentru "impreuna" ziua noastra de maine. De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii. Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi, la adapost de priviri straine, in taina unei increderi unice, peste care continui sa domnesti tu. Mi-ai dat ceea ce nici nu banuiam, mi-ai oferit cu atata bunatate un timp in care fiecare secunda de-a conteaza in viata mea mai mult decat orice alta secunda. Eu eram dintr-un catun, tu ai inventat o lume. (oare iti vei aminti vreodata?)! Te-am iubit cum nici nu-mi imaginasem ca ar fi cu putinta. Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii, si-acum ma arde dorul, ma coc la soarele acelor amintiri.
    Si ai cei mai frumosi ochi din lume. Sunt ochii vietei mele lungi de-o clipa si am atata incredere in ei (doar stii cat eram de increzut...si de lenos ce sunt nici ca m-am schimbat). Te privesc continuu pina-n amurg..amurgul sentimental al vietii asteptind cuminte doar ca sa pot sa te intreb: cite priviri s-au pierdut naufragiind in tine, cite ginduri a inghitit existenta ta, cite iluzii mi-a nascut zimbetul tau, cite frumoase soapte nespuse ai spart in al meu suflet, cite sperante au ars pe jarul dorintelor, cite si mai cite...dar mereu uit sa te intreb. Ce am ajuns astazi noi..probabil te intrebi. Un vis am ajuns, unul nebun moderat de tine si pierdut in orgiile numerelor si cifrelor de diferit rang si ordin. Si pot acum sa-ti spun cu siguranta ca totul e bine atunci cind totul e asa cum trebuie sa fie, ochii au fost uitati plingind intr-un infinit cunoscut doar de noi , ascunsi de privirile straine. Iar azi, azi oamenii se nasc si mor nepasindu-le de nasterea sau moartea altora, se nasc sau mor..de parca ar fi o decizie luata de noroc la ruleta sortii platita fiind cu jetoanele destinului...ciuruit si acesta cind de vintul unei fericiri iluzionice cind de ploile unor suferinti acide. Toate au ramas bune si rele, impartindu-se in legionari ale celor doua permanente ale sufletului- binele si raul; si toate cele ramase trec...trec fara a netrece vreodata. Sunt uneori momente cind cerul parca se prabuseste peste mine, un cer ascuns in buzunarul propriilor sentimente, ferit de incercarile de a fi furat, tocmai pentru a-l pastra cadou pentru tine, suflet de copil ce esti. Al tau mare pachet de vise: Alan !

   (P.S. Privesc acum apusul cuvintelor care-mi striga sau vor sa taca si ascult soaptele propriilor cuvinte... toate amintesc aceeasi TU. Chiar si atunci cand pe buzele sufletului e frig si peste tot e numai durere sau instrainare (si asta nu fiindca lumea ar fi straina de oameni, ci exact invers, oamenii se vor straini de lume fiindca dacă ar iubi-o şi ar înţelege-o ar realiza că ar trebui sa fie ceea ce nu sunt, adica, putin mai mult oameni, putina mai multa iubire şi profunzime) cuvintele ferbinti sunt. Preiau caldura de la imagini...frumoase imagini cum miros de culoarea ta. Nascut si crescut in lumea ta, si azi, acum, pe prispa din fata salcamilor, ma intreb: Oare cere această lume prea mult pentru a fi înţeleasă?)

Nesfirsit (vis) de-o iarna...

  Si nu conteza unde suntem sau ne localizam .Fiindca oriunde nu am fi, la oricare distanta unuii de altii, acest Dumnezeu al iubirii va fi etern cu noi, fiind padurea viselor noastre, alaturi de care ne plimbam pe cararusile pline de roua sentimentelor prelinsa pe iarba clipelor care se va usca si ea la rindul ei, fiindca orice nu ai face- iarna nu poate fi oprita!
   Nu stiam cum sa incep, defapt nici acum nu sunt foarte sigura cum ar fi mai bine s-o fac, ce stiu este ca trebuie sa scriu, si anume tie sa ma adresez.S-a facut iarna adevarata aici.Orasul si-a tras caciula de nea pe urechi.Zgomotul parca e mai alb si el.Nu mai sunt flori pe pamint, doar stelele mai infloresc in seninele seri imbracind cerul in luminoasa hainuta.Uneori arunc in camin citeva vreascuri noi si doua-trei vise de stau apoi si, privind plasma flacarii...privind cum alearga vapaia de la un capat la altul al imaginei, ma pun pe depanat ginduri.Dar cum se face ca toate ma trag spre vara, spre vara cind noi (doi) eram?Asa de demult nu ne-am mai auzit.De vazut nici nu mai zic.Totusi, nu ma las si nu ma lasi sa uit.Acum inteleg de ce vine iarna, atunci cind vine: sa ma arunce-n cea mai autentica stare de melancolie posibila vine si pentru a reoferi sansa vegetatiei sa se nasca.Acum doar din amintiri mai pot crede ca vara e anotimpul destinului meu.In fiece seara inteleg unul si acelasi lucru, aerul mi-o sopteste : dorul paste zapada iernii de pe cimpul imbatrinit de asteptari ale aceleiasi amintiri.Si stiu ca pare monoton sa te multumesti cu unul si acelasi gind, cu unul si acelasi vis.Dar daca casa e indeajuns de mare, ajungi sa te poti rataci in ea, chiar daca ai tinde sa crezi ca e casa ta si o cunosti bine.E asa frumos azi. A inceput a ninge. Toate se ascund in alb, mai ramin eu.Un anotimp insa nu este - aşa cum s-ar parea - numai un mediu in care casele, si copacii, si masinile, si asfaltul sunt incadrate altfel si altfel puse in valoare, nici numai un alt fel de a cadea lumina pe oameni si pe lucruri, ci chiar metamorfoza fiecarei celule care formeaza organismul atat de viu al orasului, regenerarea lui ascunsa, din interior.Ar mai fi oare la fel de frumos orasul si la iarna viitoare, totodata , la fel de pustiu, si pe timp de toamna, sau vara, sau primavara!?In fine, intre orasele lumii si anotimpurile in care le vezi legatura e atat de totala, incat poti, vazand in două anotimpuri acelasi oras, sa nu ti se mai para aceleasi nu numai strazile si pietele lui, ci si tablourile din muzee, si altarele din biserici.
   Inca ninge. Ai plecat la culcare, stiu sigur.Mi-ai spus sa am grija de mine si m-ai imbratisat. Stau la geam si privesc fulgii care sclipesc imbatrinindu-ma cu un zimbet trist pe fata, zimbet fata de amintirea propriei noastre copilarii ca cuplu ivita cu manuta intinsa dupa primii nostri fulgi prinsi impreuna.Era si atunci iarna ..dar parca mai calda era, sau ca imparteam noi frigul la doi asa-mi pare azi. Nici un alt anotimp nu apropie sufletele asa cum face iarna.Cand toate aceste ginduri fi-vor linistea unei seri tarzii de iarna, sa ma ierti… n-am stiut sa tac… vraja privirii si glasul, chiar daca m-au certat, in adanc am stiut… era dragoste, cea mai curata…!Insa timpuri şi anotimpuri se succed în calendarul existentei noastre, iar noi ticaim intre timp si suntem asa departe de spatiul comun.
   Traiesc cu nazuinte, cu nelinisti, cu ochii mari deschisi, intr-o sfortare asemenea aceleia pe care o face orbul sa vada. Si nimeni nu ma ajuta sa-mi aleg cararea, sa vad adevarul. Adulmec in acea amintire a fiecarui anotimp, al fiecarei clipe rostul vietii mele, implinirea mea adevarata, simpla, buna, fara s-o gasesc. Dau proportii nemasurate dezamagirilor firesti la varsta cand si iluziile sunt prea mari, cand ti se pare ca fericirea intreaga ti se cuvine, când n-ai nici ingaduinta, nici intelepciune.Sa nu uiti sa-mi scrii, te rog, nu ma uita.Aminteste-ti de mine nu doar in ginduri si vise, aminteste-ma si pe hirtii.Traiesc , in lipsa ta, cu o asemenea viteza incit anotimpurile , si ele, ma surprind.Desi ninge de parca ar fi ultima seara de iarna, primavara deja e in mine.Obisnuiam sa stau si s-o astept, tot la tine gindind, dar acum ma violeaza; ma prinde cu rochia descheiata, cu parul ciufulit ca dupa o tulburatoare lupta cu vintul, alergind dupa taxi, intirziind la intilnire...cu tine, taxiul ce ma duce in vara.
   Caut in jur acum.Am devenit puternica.E ca si cum ar ninge fiindca asa vreau eu si nu cerul , doar ti-am vorbit iar tu asa cuminte m-ai ascultat.Scrie-mi, bataie a inimii mele, nu ma lasa sa imbatrinesc visul. Da-mi de stire ca inima mea e bine la tine asa cum a ta la mine e bine.Cu dor si adoratie - Madelain!

    (P.S. De fapt, ce sunt eu?Primavara, mugur plapand de salcie care se frange in floare, vara, mac ce sangereaza lanurile de aur, toamna, frunza galbena si usoara ratacita de vinturi, iarna, fulg delicat de nea ce se va topi in vise.Fiece anotimp imi aminteste ca sunt o umbra, fiecare an imi aminteste ca lumina tu esti, de tine depind !).

Floarea dorita ...(Preludiu dragostei)

Si-as vrea sa vad o floare
                        cu tinere petale,
 Din larga departare,eu doar sa o iubesc.
 Sa-mi simt plutinda viata,
                        spre marea lor mirare.
 Si, pe nebuna-i mare,
                         prin vise sa-i plutesc!
              ***************
  Sa-i gust din departare, nebuni,
                          capruii ochi de aur, sa-i iubesc.
 Sa-i fur ,dorminda-roua, pe frunza ei cea moale,
 Pindind-o cum tresare
                          prin inima ei mare,
 Privind-o in mirare,
                          iubind s-o, (iar), iubesc !
               ***************
 Si s-o sarut, spre seara,
                          capruii cind si-ascunde.
 Din chinuitu-mi suflet vioara sa-i cioplesc.
 Cind focul se aprinde
                           si-n vatra-un vis patrunde,
 Cintind la al meu suflet
                             un sincer :Te iubesc.
              ****************
 Iar mai apoi, cind noaptea
                              se lasa peste ape.
 Si pe gradini, pe toate, se face noapte iar.
 Eu sa privesc prin astri
                               la inima ce-mi bate,
 Ascunsa-n palme-ti calde,
                               montata sub pieptar...
              *****************
 Atunci, in plina bezna,
                               sa poposesc acasa.
 Lasat de timp in pace, spre tine oi zbura.
 Iar sufletele noastre
                            tinindu-se de mina,
 Al meu soptindu-ti dulce:
                                aah, Tu- frumoasa mea!

Pe veci ramii aproape,Oo floare - floarea mea !

Iubito,dormi !? (Aseara..)

       Adormi linistita,iubito
       Noiembrie cu brume-i aproape.
       E galben si ramul de frunze,
       Si focul in vatra e galben.
                 *****
       Adormi linistita alaturi
       De umarul meu iubitor.
       Umbriti de a lunii privire,
       Visa-vom, dominati de fiori.
                 *****
       Plecat mi-este gindul departe
       Si n-are bilet de intors.
       Plecat e , spre-a inimii carte,
       Ramas-am , nu mic, visator!
                 *****
       Azi sufletu-mi este o casa
       Si-un inger vegheaza la ea.
       Adormi dar, aice , iubito,
       Cit eu , plingacios, oi veghea.
                  *****
       Lasa-voi in palme a-ti cade
       Al meu suflet ud de visari.
       Stropi-va a gurii noastre iubire,
       Cind sete-i va fi , mai spre zori.
                  *****
       Iar casa si-n timp va ramine,
       Ascunsa-n ale lui mari zapezi.
       Noi doi, inrosite, pe buze,
       Vom saruta petrecute-ntimplari.
                *****
       Adormi dar, linistita, iubito,
       Cit eu de dureri te-oi scalda.
       Ca doar in doi avem, stind de paza, un inger
       La sufletul meu - casa ta ...
                 *****
       Crescute-n vremi trecute la trecut,
       Inamolite-n ale noastre amintiri,
       Scaldate-n tipete de pasari , vechi,
       Batute de-ale lunei mindre reci priviri,
       Frumoase-s serile-n noiembrie, sub dud.
                *****
       Dar e deja tirziu frumoasa mea
       Iar ochi-mi verzi devin de-un negru nepatruns.
       Da-mi sa-ti sarut a mainii neinvins, si ochii
       Sa-i sarut acum dormind, iar cind cobor in vis
       Sa ti-i ating , privind, prin ochi de mit...

O pictura noua...

   Nu stiu pentru cine scriu, dar stiu de ce scriu. Scriu ca sa ma justific. In ochii cui? Am spus-o deja, dar infrunt ridicolul de a mai spune-o o data: în ochii copilului care am fost...!

     Sunt un pictor. Si, desi nu stiu a tine un creion sau o pensula corect, desi nu ma descurc, cel putin aproape deloc, atunci cind vine vorba de a dona unei foi de hirtie  linii perfect trasate, cercuri bine arcuite, fete unse cu diferite dispozitii, sunt mut in limba grafica, nu sunt in stare de a obtine o compozitie cu forme, culori, desene..si desi nu pot opri valul clipei cu ajutorul unei suprafete si al unui carbune, eu totusi sunt un pictor.Paradoxal o fi fiind el insa ridicol...nicidecum!Dar sa va narez deci cum pictez..
Atit pe cit pictura este un fel de a tine un jurnal, ma necesit de timp si evenimente. Odata primit timpul, ma apuc de prepararea evenimentelor.E complicat procesul, foarte complicat.Caut oameni, spatii si carti nescrise- imi caut viata.
  Iar dupa ce dau de o carte nescrisa , o rasfoiesc din scoarta-n scoarta, inchid ochii, rasfoiesc in mine in cautare de culori si ma apuc de-o pictez.Apoi, de e sa dau peste o carte scrisa , imi gasesc in ea amintirile, lucruri deja citite in cartile nescrise.Si sunt amintiri cu suflet fiindca-s nascute din suflete.Amintiri ce nasc, pe voinicii umeri ai timpului, nostalgii.Apoi, dupa finisarea pregatirii machetului unui eveniment, imi iau praful de timp in maini, pun sufletul sub actiuni ale presiunii de scurg din el culori, iau pensula dragostei, si nu una oarecare, cina una produs exclusiv a "RESPECT S.R.L" in fabrica "Din Muntii Inimii", si ma apuc de treaba, vinzind impresia ca chiar stiu ce fac.Pot trece secunde in sir, pot trece minute cind stau de privesc albul initial, dar timpul ma ia de mina, mina ma ia de pensula iar pensula, din initiativa nu atit de straina ei, se impotmoleste in culori-incep deci, ma apuc de pictat!
   Azi, de dimineata, mi-am pictat tavanul cu verde, verdele ochilor mei, apoi aproape imediat, mi-am pictat fata cu un zimbet (Incepeam, din nou, sa fug dupa viata.Planuisem ceva.Asta era motivul zimbetului).Apoi drept pinza mi-a servit ograda, am pictat-o cu un pom nou, a fost o pictura concomitent pe doua suprafete: am pictat , in scoarta terestra, radacini iar la suprafata ei, restul componentelor pomului.A urmat ceea ce tii acum in bataia ochilor, acest mic indemn al inimii, pe care l-am pictat cu idei.Ultima mea pictura este una la care inca lucrez; pictez prezenta mea aici, acum, caci cele mai importante lucruri in viata nu sunt lucruri ci esente, mirosuri ale fumului existential, detectate cu nasul sufletului.Dar, dupa cum va spun, pictez enorm de mult si nu astept siguranta pentru a face ceva fiindca, de-as accepta asteptarea, este foarte posibil sa nu fac mare lucru niciodata fiindca-s un ratacitor cu sufletul in nebuna goana-a necuprinsului, esenta intre esente: punct si doar un pic sedentar, atit cit sa-mi visez destinul, doar atit...cit sa visez ca pictez.Iar daca pina aici nu am fost indeajuns de convingator in ciudatenia mea, o sa mai adaug o ocupatie preferata;
   Sunt colectionar, colectionez diferite chestii, ba iubiri esuate,ba lovituri in stomacul social si personal, ba coate-n coastele existentei.Da. Sunt colectionar de timp, string crimpeie din cadrane de ceasuri:Iar azi adaug multe la "eu", adaug si la muzeu (unul deja neincapator de picturi si amintiri), adaug si la colectie...
      P.S. Si fuge moartea cu viata dupa ea si atit fuge, de la inceput de timp, ca nu se stie care a fost prima.Dar putin imi mai pasa azi de asta, ce-mi pasa azi e ca viata-i plina de frumuseti iar eu, sunt un pictor ...!

In vazul lumii...!

   Sa va ajut deci a intelege ce o sa postez eu aici..si,de ce o sa postez !Asa cum,de la natura,am un caracter care prinde mincarimi foarte repede,pai am prins mincarime la anuntul ca exista un nou proiect,si ce proiect....!Primeam o noua provocatie,trebuia s-o fac pe scenaristul,pe regizorul (si,de parca nu-mi era deajuns),pe actorul.Sa vedeti deci ce amintiri frumoase am scos din asta...m-a multumit oarecum sufleteste.Aici o sa aveti ridicola mea creatura...o creatura insa destul de vie astazi printre familiile acestei tari (sa mai mentionez...era vorba despre teatru social :) )!
     Prefata :
 In pragul zilei de nastere,Ion lupta intre a intelege ce totusi conteaza cel mai mult pe lumea asta: familia sau banii, bunastarea financiara sau linistea sociala.In primul act sunt cristalizate partial pregatirile pentru ziua lui Ion(sunt pregatiri efectuate de catre cele doua surori: Lenuta si Mariuca); dependenta fata de alcool a tatalui,se accentuiaza lipsa mamei in familie(treaba gospodareasca ajunge pe umerii celor doua fete).Spre finalul I-lui act are loc o cearta telefonica intre parinti iar drept rezultat familia,chiar in ajunul sarbatorii amintite,se pomeneste intr-o situatie dificila,se incepe a folosi posterul (fiecare din actori va scrie..conform scenarului,cite un cuvint care ar determina o stare anume ;ex:dezamagire,trisete,plictiseala etc.) ,Ion ramine singur pe scena,monologheaza...,scrie "singuratate" pe poster si lasa si el scena,care ramine citeva clipe singura..intretinuta de atmosfera unei piese linistite.Actul II debuteaza cu felicitari si dialoguri in sinul familie...toti iau dejunu,parca nici nu ar fi existat problema iscata seara.In timpul dejunului suna telefonul,Lenuta raspunde-era mama care anunta o surpriza.Lenuta lasa impresia ca ar vorbi cu un vechi prieten..revine vesela la masa...si raspunde scurt ca era un amic!Tatal si Ion pleaca de pe scena...raminind fetele care fac pregatiri pt cina...discutind si zimbind adesea.Spre seara vin Ion si tatal..care fusese sa-l invete pe Ion a merge pe bicicleta..se pregatesc pt cina.In timpul cinei se aude latrind in curte catelul..Lenuta sare ca arsa..iese in intimpinare...si revina in camera cu mama...!Deznodamintul reliefeaza rezolvarea problemei..are loc explozia de emotii...familia se reuneste...Ion se ofera sa mearga la bucatarie sa aduca bucate..aici el monologheaza citeva clipe..apoi alaturindu-se la ai sai...!Familia regasita incheie..scriind  pe un poster nou...cuvinte noi,care contravin situatie.Dupa scurtele cuvintari...familia ia loc la masa..luind cina in liniste si voie buna :) !                    

     ********************************************************************************

  Pe scena liniste,pornesc sunetele unei melodii care alinta auzul cu linistea lor.
Ion: "Nu a mai ramas deci prea mult,maine fac 1o ani... Ei si,ce folos, ce se va schimba,mai corect-cine se va schimba,caci defapt asta-i cadoul ce mi-l doresc...sa se schimbe cineva si ceva.Sa-mi vad tatal de atunci,pe cind aveam cam 7 ani si mama era cu noi,un tata care-mi era erou si exemplu; sa-mi simt mama aproape,s-o pot saruta in fiece seara,sa-i pot ura noapte buna,s-o vad zimbind si toate..toate astea,linga sufletul familiei... . Sa-mi mai vad si surioarele zimbind nu doar cind privesc poza amintirii sau o emisiune umoristica la tv,imi vreau...imi vrea viata cea de odinioara,inca dinaintea plecarii mamei in Italia.Mda Ioane, faci maine 1o ani...;o rugam cindva pe mama sa-mi ia bomboane..azi ma rog sa-mi vina mama acasa,sa readuca acasa inima familiei".

  Citeva clipe liniste (muzica persista cu volumm din ce in ce mai mic).Ion isi vede de treaba pe  scena(aseaza posterul..).Pe scena apare Lenuta trebaluind,il priveste o clipa dupa care-l invita la vorba (in timp ce sterge praful):
-(Lenuta)--Ioanee...!
-(Ion)--(ca trezit din somn)-Ce e...Lenuta?
-(Lenuta)-Ioane,fratioare,maine faci 1o ani,este un cadou naume care l-ai dori de ziua ta?
-(Ion)--(o priveste o clipa,apoi cu regret)-De parca ai putea,Lenuta,tu sa...de parca ai fi in stare s-o aduci pa mama acasa,sau sa-l ajuti pe tata sa iasa din impasul in care a intrat ..sa scape de prezenta necesitatii alcoolului?!
-(Lenuta)..(o clipa de meditatie pentru ambele parti)--Ei,nu trebuie tu Ionele sa-ti faci griji in privinta asta,o sa fie totul bine.Eu insa ma gindeam la ceva care sa te ajute sa te simti omagiat..nu stiu,orice...o serbare sau ceva.
-(Ion)...(privind-o sincer si induiosat)-Dar ce fel de serbare ar fi asta,Lenuta,far`de mama acasa,si cu tata..la fel,plecat undeva departe de noi?!
  (Ion ofteaza,Lenuta il priveste,se induioseaza..apropiindu-se si sarutindu-l pe crestet)
-(Lenuta)--Ei hai Ioane, nu fi pesimist,se vor schimba lucrurile,o sa vezi..tu,acum inca esti copil..nu prea poti intelege viata..
 (Lenuta mai trebaluieste o perioada,dupa care pleaca cu totul de pe scena.Ion ramine din nou singur.Trece tatal in graba,intra grabit sa-si ia o haina .Nici nu-l observa pe Ion.Isi gaseste haina..iar cind da sa iasa,suna telefonul..se apropie impletind picioarele):
-(Tatal)--Aloo ...
-(Mama)--Alo,Gheorghe,buna ziua !
-(Tata)--Aaaa ..Zinaa,buna ziua (sughita)!
-(Mama)--Ce faceti...ce fac copii?
-(Tata)--Facem bine(sughita din nou), nu stiu..sunt pe afara,..tu ce faci?
-(Mama)--Ma indrept spre casa...am terminat de curind serviciul!
-(Tata)--Aaa,azi nu te duce babalicu daa?
-(Mama)...(cu un glas care vadeste jignire )--Gheorghe,de ai de gind sa ne certam iar,eu inchid...
-(Tata)--Da inchide,ca tolc in in vorba noastra nu-i !!
(Intre timp intra Lenuta trebaluind)
-(Mama)--Gheorghe,ce-i cu tine,cine esti..tu nu erai asa!?
-(Tata)--Asa m-ai facut tu si Italia ta!!
(Tatal inchide trintind receptorul.Lenuta-l critica)
-(Lenuta)--Cit o s-o mai tii asa aa,cit timp o sa mai auzim povestea asta,a plecat de dragul nostru acolo!!!
-(Tata)--Nu Lenuta..a plecat c-o vrut sa plece.De dragul vostru trebuia sa ramina,era si aici de lucru..pt amindoi.Ne ajungea cit aveam..

-(Lenuta)--Ura nu calculeaza tata haai,la fel cum nervii incordati nu cugeta niciodata si refuza sa vorbeasca limba ratiunii.
(Lenuta scrie pe poster "Dezamagire" si iese,tatal mormaie.Il observa abia acum pe Ion,impletind cuvintele):
-(Tatal)--Oooh ,Ion,ce faci baiete?
-(Ion)...(Cu privirile in podele)--sunt bine ,tata,sunt bine(o mica pauza..tatal se intoarce si da sa iasa,Ion il opreste):
-(Ion)--Azi trebuia sa ma ajuti sa invat a merge cu bicicleta..mi-ai promis,mai stii?
-(Tata)--(un pic incurcat)--Ahh da,asa e baiete,eu nu am uitat,vezi,nu am uitat..doar ca..am fost ocupat,dar pina de ziua ta..invatam,iti promit..!
-(Ion)--Maine-i ziua mea..tata!
-(Tata)..(parca un pic surprins)--Da..da,asa e..si asta stiam(se scarpina citeva clipe la ceafa..fiind vizibil incurcat)..vezi tu Ioane,vecinul din vale m-a retinut azi si...si..si eu..
-(Ion)...(ii taie vorba)--Lasa tata,invatam noi altadata.
-(Tata)...(mingaindu-l pe cap)--Asa-i baiete,asa-i...
       (Tatal iese de pe scena,Ion raminind din nou..singur!Porneste un fundal sonor!)
-(Ion)--"Lenuta spunea ca-s copil..Dar suunt copil,suunt unul,insa fugarit din marea casa a copilariei de catre griji...de singuratate,de lipse(Ion arunca cu scirba din maini o jucarie,se apropie incet de poster si scrie:"Lipse")..sunt un copil mult prea matur,dar cine sa inteleaga asta..cine ar putea!Nici nu-mi mai amintesc ultima zi din viata lipsita de griji si ginduri triste,sunt mereu plouat de ingrijorari,mi-i frig de mine insumi cind ma gindesc la toate astea.Si totusi,inalt un strigat ce nu va avea ecou,pentru mine totul se reduce la unul si acelasi costum de haine ..costumul in care ma nasc diminetile,in care-mi traiesc amiezile..in care-mi intimpin serile-costumul singuratatii si al lipsei..."
(Dupa citeva clipe scurte de tacere,,,doar muzica foarte incet..pe scena porneste o adevarata forfota..fetele apar si incep a face pregatiri pentru cina).
-(Lenuta)--(zimbind catre Mariuca)--I-ai vazut fata,o Doamne..ce fata lunga a facut..nu se astepta sa ma vada acolo(zimbeste iar..Mariuca face la fel)
-(Mariuca)--Toromacul..e atit de rusinos (zimbeste iar)
(il observa pe Ion..opresc tema pe care dansau zimbetele..si pornesc o una noua..unde-l includ si pe baiat):
-(Lenuta)--Ce faci Ionele..esti gata sa-ti primesti cei zece ani?
-(Ion)--Sunt bine Lenuta...!Mariuca,zi-mi si mie...unde-mi sunt castile...?

-(Mariuca)--Sunt la mine-n camera...o sa le inapoiez mai apoi (ii striga Lenutei,care intre timp se indeparta un pic):Lenutaa,vezi de-i gata acolo..!
-(Lenuta)--Aseaza tacimurile,spune-i lui Ion sa dea o fuga dupa piine..avem putina. (Ion aude..si se pregateste..Mariuca-i da bani...porneste sa iasa de pe scena).
-(Mariuca)--Sa vezi sa fie proaspata.
(Ion mimeaza raspunsul..porneste..dar este strigat din urma)
-(Mariuca)--Ioanee,ia 3..ca deobicei!!
-(Ion)--Ahaaa (deja iesit de pe scena)
(Ion lipseste citeva clipe,intre timp apare tatal..cu dispozitie inalta):
-(Tatal)--Fetele tatei...
(Fetele-l privesc..apoi privesc una la alta)
-(Lenuta)--Hai tata,treci de-ti spala mainile,si trecem la masa.
(Tatal trece dupa tabla,intre timp apare Ion cu painea,revine si tatal...)
-(Tata)..(apropiindu-se de Ion)--Ce faci baiatule...?(ciufulindu-i parul)
-(Ion)--Sunt bine,tata..sunt bine !!
(Mariuca intervine anuntind):
-(Mariuca)--Haii,la masa !
(Trec toti la masa..pe parcurs se discut exclusiv doar despre mincare,cu putine exceptii(ex: da-mi te rog, transmite-mi,cum a fost Ioane azi la scoala etc.)Insa inainte de a incepe masa,Ion aduce la masa si tacimul mamei..asa cum face mereu!!!)
-(Lenuta)--Ioane,eu si Mariuca maine avem de gind sa pregatim o torta,invita-ti ceva prieteni acasa!
-(Ion)--Nu stiu Lenuta,maine pleaca fiecare care si incotro....:Mihai imi zise ca se duce sa-si vada buneii,Cristi si Gherghe merg cu parintii,iar pe restu nu-i invit...sunt din gasca lor doar cind au nevoie de mine!
(Lenuta nu a mai insistat,citeva clipe persista linistea care este curind sfarimata de tipatul telefonului,Lenuta se apropie si raspunde):
-(Lenuta)--Aloo..!
(Intervine glasul mamei):
-(Mama)--Alo,Lenutaa..buna seara,ce faceti?Ai grija sa nu inteleaga careva ca vorbesti cu mine!!!
-(Lenuta)--Luam masa...suntem bine...tu ce faci..(face o pauza scurta..de parca ar fi incomodata sa vorbeasca cu mama de la egal la egal)?
-(Mama)--Sunt si eu bine..asculta atent la mine:
(vocea mamei nu se mai aude,Lenuta lasa impresia ca asculta atent....intervin cuvinte aruncate de catre cei de la masa..care pina acum doar mimau a lua masa..insa acum contribuie si cu sunete(ex:(Mariuca)..Ioane,azi l-am vazut pe Andrei..ce gras este acum!!)intervine iar glasul Lenutei):
-(Lenuta)--Daa,daaa,,o sa fie frumos,si el la fel va ramine surprins,Pe la ce ora..ah,la Chisinau da..pai la cina o sa fie tocmai bine!(Citeva clipe asculta raspunsurile mamei,apoi..:).Da,biine..o seara buna,si noi tot!!
(Lenuta isi reia locul la masa)
-(Mariuca)--Cine-i..iar Mihai??(zimbind pe sub musteti)
-(Lenuta)...(nefiind afectata de ironia Mariucai)--Nu,nu..un prieten vechi,o cunostinta aproape uitata...o surpriza-n viata mea de azi..(Zimbeste tuturor si continua masa)
    Familia finiseaza masa,fetele incep a stringe tacimurile,Ion dispare primul de pe scena,urmat aproape imediat de tata:!
-(Ion)--A fost foarte gustos...!
-(fetele pe rind)--Bine ca ti-a placut...!Macar uneori te vad mancind cu pofta!
-(Tata)--Bune deja de maritis,ce spui Ioane,le cautam cite un print..?(Tatal sughita)
-(Ion)--asta ele sa spuna...(pleaca de pe scena..tatal il urmeaza)
-(Tata)--Sa nu uitati la poarta sa inchideti(pleaca...nimeni nu a raspuns..fetele sting inca masa)
(Atunci cind fetele aproape finiseaza de strins,Ion revine pe scena,cu scopul de a bea un pahar cu apa...fetele aproape ca nu-l observa..se apropie de poster si scrie "Singuratate"..intre timp fetele finiseaza cu masa)
-(Mariuca)--Uff,grea zi azi..eu o sa merg la culcare...
-(Lenuta)--Eu o sa fac la fel..Ioane,sa nu adormi cu lumina aprinsa...ne vedem dimineatza!
-(Ion)--Noapte buna..!
(Lenuta il saruta-n crestet in timp ce Mariuca se apropie de scrie pe poster "Vise"..apoi Lenuta se apropie de poster..scrie "Sperante" si pleaca ambele..Ion raminind din nou singur...se plimba un pic..isi toarna paharul de apa dupa care venise...bea un pic,apoi):
Ion:"Cind sufletul este prea zbuciumat de diverse lucruri,ochii nu mai vad realitatea.Maine fac 10 ani,iar mama..deja al 3-lea an consecutiv va lipsi,insa poate nu o vad eu,poate-s orb eu din cauza zbuciumului,sau poate ochii mi-s flaminzi..dar cum maninca,ce maninca ochii!?(cu glas un pic mai scazut..insa plin de ironie):si ce bine totusi pot vedea lucrurile materiale,ce bine-l vad pe tata cum se zbate-n patima alcoolului..ce bine le vad pe astea...!(o micuta pauza).Mi-i atit de dor,Doamne..atit de dor de imaginea familiei unite..stind la masa..sa fie oare asta foame si a ochilor nu doar a sufletului!?"
(Mai pierde citeva secunde in amortire,apoi se apropie de poster si scrie "Dor"..pleaca lasind scena in amortire!)..

                                           Partea II-a
  (Dimineata,tatal intra primul in camera unde deja era servit ceaiul...Ion este urmatorul care intra)
-(Tata)--Buna dimineata baiete...La Multi Ani!!
-(Ion)--Buna dimineata tata..multumesc !
-(Tata)--Apropii-te...am ceva pentru tine!
(Ion ia loc la masa..linga tata)
-(Tata)--Nu am reusit sa-ti iau ceva..dar ia banii astia..o sa-ti iei ceea ce-ti doresti tu din ei.
-(Ion)..(Priveste o clipa)--Nu trebuie,doar nu-mi lipseste nimic.
-(Tatal)--Lasa Ioane,eu nu am intrebat nimic,tine..
(Ion pune banii in buzunar,intra fetele povestindu-si lucruri in timp ce mergeau spre masa,cind ajung aproape..discutie se sfirseste brusc)
-(Lenuta + Mariuca)--Buna dimineata!!
-(Tata + Ion)--Buna dimineata!
(Fetele-si saruta fratele felicitindu-l)
-(Lenuta)--La multi ani fratioare!
-(Mariuca)--La multi ani..cadoul nostru va veni mai tirziu la tine..sa nu crezi ca ne-a scapat...
(Iau repede masa..dupa care Ion si tatal dispar de pe scena..ramin fetele care fac pregatiri pt masa festiva.Trec prin diferite teme...timp de citeva clipe..cit amenajeaza masa (deja pt cina)..doua teme de baza fiind cadoul ce urma sa-l ofere lui Ion si faptul ca acestia,Ion si tata..au lipsit de la prinz):
-(Lenuta)--O sa fie asta cam pe la ora cinei..si ca tot vorbim de cina..pe unde or fi fiind Ion si tata..au ratat prinzul..ca si noi de altfel...!?
-(Mariuca)--Eee..si ce frumos o sa fie..!Ai dreptate..nici nu am vazut cind a plecat si ziua de azi..acush e si cina..!
(Apar Ion si tata):
-(Tata)--Fetelor,baiatu nostru azi a invatat a merge cu bicicleta!
-(ambele)--Bravo Ioane...bravoo!!
-(Lenuta)--Nu plecati prea departe..nu mai e mult pina la cina!(In acelasi timp Ion se apropie de poster si scrie :"Schimbarea",apoi iese in urma tatalui care fredona ceva inginind)
-(Mariuca)...Hei,toti ai casei..pe unde ve-ti fi fiind ascunsi..la masaa!
(Vin toti pe scena unde masa-i servita,fetele se tot uita la ceas)

-(Tata)--Asteptam pe cineva??
-(Lenuta)--Nu..nu,ma gindeam doar,cit de repede a trecut si ziua de azi.Pofta mare!
-(Toti)-Pofta mare...
(Se aude catelul)
-(Tata)--Cine sa fie la ora asta..ati pus la poarta??
-(Lenuta)--Nu,nu am pus..o sa ies sa vad..
(Lenuta iese in intimpinare.Se intoarce insotita de mama.Tatal scapa lingura,Mariuca sare de la masa..Ion o urmeaza...imbratisari..tatal se ridica de pe scaun..si doar priveste..)
-(Mama)--Buna seara...Gheorghe (Priveste tinta spre tata..copii toti in jurul mamei)
-(Tata)..(Parca un pic pierdut)--Buna seara...Zina!
(Mama se intoarce catre Ion)
-(Mama)--Ioane,baiatu mamei...La Multi Ani!!!
-(Ion)...(Cu glasul tremurind..plin de emotii)--Maaaaam..
(Alte imbratisari..)
-(Mama)--Ti-am luat cite ceva..o sa te uiti mai tirziu  (aratind spre bagajul pe care ..tatal il ducea de pe scena)
-(Tata)--Sa trecem la masa..fetele au trudit in pregatiri!
(Trec toti la masa..)
-(Lenuta)--Mariuca..a ramas de adus de la bucatarie (Ion o intrerupe brusc)
-(Ion)--Ma duc eu..o aduc eu imediat...lasa Mariuca..o aduc eu !
-(Mariuca)--Mersi Ioane :)!
(Ion merge in "bucatarie"..acolo unde priveste o clipa spre familia..dupa care):
ION--"Viata..este ca o ploaie de sentimente..niciodata nu vei sti care picatura iti va atinge sufletul.Astazi peste familia mea a plouat doar cu fericitele picaturi ale revederii,astazi a inceput sufletul din nou a-mi vorbi.Cadoul visat s-a convertit in cadoul primit iar ochii, si cei ai sufletului,au primit sansa sa-si astimpere foamea ..iar eu ..
(Este intrerupt de glasul tatalui):
-(Tata)--Ion,baiete..ai adormit..sau gatesti acum ??
-(Ion)--Acum vin!!
ION--...iar eu ma bucur ca un copil inconjurat da familia intregita" !
(Ion se alatura familiei...unde ,in timpul cinei..se faceau planuri pentru viitor)
-(Mama)--Am ceva sa anunt...am revenit definitiv..nu mai plec de linga voi!
-(Tata)--Am si eu ceva..sa completez...am revenit definitiv..si nu ma mai intorc la starile precedente..de azi alcoolul va ramine in istorie..dar o sa am nevoie si de ajutorul vostru!!
-(Ion)--Ar fi ceva ce as vrea sa spun si eu: Va multumesc!!
(Se ridica toti de la locurile lor..fac..tinindu-se de maini..citiva pasi in fata..porneste o muzica lenta de fundal)
-(Lenuta)--Imaginati-va deci viata ca un joc in care jonglezi cu 5 mingi in aer..!
-(Mariuca)--Aceste mingi fiind:
-(Tata)--Munca..
-(Mama)--Familia..
-(Lenuta)--Sanatatea...
-(Mariuca)--Prietenii...
-(Ion)--Spiritul..
(Mama)--Daca scapi vre-o una dintre ele..
-(Tata)--Se va zgiriia..
-(Mariuca)--Se va crapa..
-(Lenuta)--Sau chiar sparge..
-(Ion)--Nu va mai fi niciodata la fel..
-(Lenuta)--De aceea este necesara perceperea si patrunderea acestor lucruri..
-(Mariuca)--De aceea este necesar sa lupti,sa te lupti pentru a obtine echilibru in viata..
-(Mama)--Sa te lupti sa ai o viata..

-(Tata)--Deci..sa te lupti sa ai o familie...
-(Ion)--Si nu una oarecare..ci una prezenta acasa pe deplin!
-(Mama)--Si sa nu-ti faci atitea griji in legatura cu viata..
-(Tata)--Oricum nu o sa-i supravetuiesti..
-(Lenuta)--Dar sa nu uiti ca viata nu-i o cursa,ci o calatorie..una ce trebuie savurata pas cu pas..
(Mariuca)--Fiindca ieri a fost istorie iar azi e un cadou..Bucura-te de el!!
-(Ion)--Caci astfel vom ramine noi in memoria timpului..asta va fi imaginea noasta..ca familie,in vazul intregii lumi..!
(Se intorc toti si pornesc inapoi la masuta..Ion se apropie de poster si scrie "ACASA"..apoi se alatura..Mariuca zimbeste,tatal il mingie pe Ion pe crestet...in timp ce muzica rasuna ceva mai tare)!!!

Caci mereu drumul adevarat este drum greu,plin de bolovani ...dar asta e ceea ce conteaza cel mai putin, faptul ce se "odihneste " la umbra altui fapt-ESTE DRUMUL ADEVARAT !

                  ThE EnD...