Cind de dragul tacerii vorbesti ...

        Da. Nu doar pare..intr-adevar este pueril.Dar...am eu senzatia (inca una) ca cea mai pacalita pe pamintul asta ramine a fi Naivitatea...nu cautati sa gasiti in asta insa incercarea de justificare!

   Si mai am de trait.Mai trebuie sa ating un viitor cind toate afacerile-mi vor prospera, toti prietenii imi vor fi adevarati si fericirea-mi va fi garantata!
   Cind mainile-ti cad...de greutate.Nu de a lor greutate.Cauza este multimea de probleme.Cind inima-i mai transparenta ca un gard din plasa...doar fibre si nimic  mai mult, si totusi,cind inima plinge prin ochi iar ochii varsa in inima lacrimi.Cind tot ce vrei mai mult este sa fii mare si puternic,ca sa poti trai inconjurat de ei,sau mic si necunoscut, ca sa poti trai, iar, de ei inconjurat; atunci nu ai multe de facut, atunci la tot renunti si intelegi ca adevaratele dureri dor pe interior, si nu lezeaza mindria de baiat sau fata, lezeaza insasi existenta si energia,(stropul), din tine.
  Era la masa, pregatea sa inceapa ziarul a-l citi.Auzi usa de la intrare deschizindu-se  cu energica hotarire.Se deschise si usa urmatoare, aparu in fata lui o fantoma, parca din cosmarurile din copilarie desprinsa: "Îl bat, e la brutarie...au sunat de acolo, au zis ca-l bat ."Plingea parca ar fi fost gradinaru care-si hidrateaza gradina.Era de parca plingeau si hainele pe ea, de parca plingeau si usile deschise si ramase cascate la veste,de parca plingeau toate si plingeam toti.N-a asteptat o a doua chemare, porni spre usa ca un apucat, ea-l striga: "Unde pleci, ce faci, te vor bate si pe tine..unde te duci...??"O auzeam, asa bine o auzeam dar nu intelegeam nimic, nu percepeam nimic.M-am intors si i-am strigat: "telefonu, e pe masa, da-mi telefonul".Raspuns fu executarea cerintei, porni nebun spre brutarie.Ajuns la portita, picioarele-si amintira ca-s desculte.Reveni de-si lua in picioare incaltarile de vara.A doua pornire fu si cea din urma.Privea ceru.Asa era de senin.Coroana lunii atirna de crestetul imaginii din ochii sai.Se ruga de parca insasi Luna ar fi fost Dumnezeu.Pe drum isi aminti ca ar putea ajunge mai repede.Alergase intr-un ritm nebun, dar simtea ca nu ajungea atit.Scoase din alergare telefonu:
-"Ajuta-ma, te rog, ajuta-ma".
- "Dar ce s-a intimplat, alergi..incotro alergi, de ce alergi?".
-"La brutarie, urgent trebuie la brutarie sa ajung, alerg intr-acolo, o sa ajung curind pe linga tine, scoate masina, te rog, repede trebuie sa ajung" .
-"Sigur...sa vad cheile".
  In citeva secunde, sau poate minute, nu mai era in stare sa analizeze pozitiile in timp, fu la brutarie, isi depasise prietenul pe care-l suna, intrebind unde este, de ce inca nu a ajuns la el.
-"La brutarie, aproape am ajuns"...!
-"Vin acolo, asteapta, nu fa prostii, eu acum sosesc".
 Cind a ajuns era prea tirziu.Totul se consumase deja.Imaginea care-l lovira instantaneu a fost deloc crutatoarea.Ii venea sa tipe, sa urle de durere, desi singerind era el.Sa-si ia lumea-n cap si sa se duc, sa se duc fara a opri..continuu mers sa faca.Era tot de rosu .Frumoasa scurta pe care, doua saptamini in urma i-o propunea in dar (dar pe care il refuzase, se simteam aiurea..si asa primise destule de la el, intr-o perioada relativ scurta) era plina de singe.Incaltarile albe  erau de rosu si ele, tradind prin culoare o scena groaznica. "Îl batuse deci, telefonu nu fuse o alarma falsa".Nu stia ce sa faca, Il strinse cu amindoua miinile, il privea cu ochii plingind. Simtea si cerul cum il durea, trimetea vinturi fugare..ii amestecau durerile; Doamne ..ce tare stie sa doara durerea.Lacrimile bateau din ce in ce mai tare ...la intrebarea silabisinda ca a unui posesor de deficiente in vorbire, ce s-e intimplase, primise raspuns,ii zise cu un glas care trada rusine (stia ca exemplu trebuia sa-mi fie), glas inecat in lacrimi..a plinge incepuse de cum ma vazuse, ii raspunse, punind miinele pe umerii lui: "m-au batut".Era prima data cind vedeam cum singereaza sufletul...!
  Si cum se poate oare de mai reactionat in asemenea situatii, cum sa mai fii !? Atunci cind pare a fi totul nu foarte bine dar nici rau, atunci cind totul arata bine si pare a fi la fel, cind lasi sa se usuce la soarele linistii toate hainele sufletului, tocmai atunci vine furtuna si-ti arunca pe jos hainele, impunindu-te sa le speli, din nou, in lacrimi. Parea ca e totul bine, pareau a se ordona toate de parca strunite erau inca inainte de a aparea. Dar totul s-a prabusit cind uitase cu totul gustul ruinei si mirosul de praf. Se trezise atunci cind omul care...iubit fiind, apreciat fiind...a adus in viata lui nu ploaia care spala dar nourii si atmosfera de dinaintea furtunii..care sperie si doare simturile. Ei si...il luase prin surprindere, nu se astepta..nu de la ei..nu din directia aceea astepta iarna. Dar , se pare, ea vine din toate partile odata. Da. I-au batut sufletul, toti i l-au batut..a incercat el, ce-i drept, sa-l protejeze..dar in zadar.Ce folos ca-si sunase sentimentul de respect...de-l rugase sa-l transporte la inima..acea brutarie a sufletului, ce folos ca lua la fuga toate amintirile, vechi si noi, legate de oameni..nu ajutara cu nimic. Da`, camasa sufletului oricum se patase deja de singe, o stropise singele ranii provocate de aceeasi ei..si ciupicii fiintei erau de rosu..dar era rosul rusinii de data asta. Ii era lui rusine, pentru toti ei ( inca o data, un rusinos exegerat).
  Si asa mi-i de dor...asa tare uneori tinjesc. Ma uit ultima vreme la mine, caut sa fug inaintea mea si sa ma privesc din fata, apoi raman in spate..mersul sa mi-l vad..si tot asa procedez si cu profilul...caut sa ma vad...;si ca spuneam ca ma uit la mine ultima vreme...pai , m-a calcat ..m-a calcat tare situatia-n picioare. Si eu ma consideram luptator, mizam pe " a fi" al meu...fii frate cuminte si cu minte ca de sarit pe celalalt mal oricum nu o sa reusesti. Da, nu e neaparat interesant sa reincepi a construi castelul de chibrituri doborit de curentii provocati de-un trecator(oare) dar, asta e..si sa ma conformez va trebui...incep de la un zero, e unul mic...dar are valoare mare, in prag de Craciun s-a nascut.Capul sus Nellule...ne asteapta viitorul , iar partea buna a lui..ne asteapta un viitor nou , un altu celui prevazut :) !

   (P.S Nu mai am nici o putere iar fortele aproape ca m-au parasit si ele. Traiesc. Si, desi simt asta, desi aud ginduri complotind in mine, iluzii clocotind, desi deschid gura in incercarea de a emite un sunet sub forma de cuvint...totusi tac.Mi-e frica ca, din intimplare desigur, sa nu ramin doar cu cascatul si ca unul. E ca si cum , dupa ce deschid gura, o inchid repede de frica sa nu care cumva sa casc. Mi-e teama azi. Mi-i frica ca nu o sa mai pot inchide gura vreodata, ca o sa arda mereu in mine cuvinte care or sa caute a aprinde si sunetul. Rotesc in inima inceputuri de gind, doar simple inceputuri...urmarea e mereu prea lunga..ca si o poveste urita, de asta ma opresc la inceputul de gind. Da, asa traiesc. Traiesc. Vag, vag de tot,,,dar inca simt un puls jenat de prezenta mainii care-l cauta.)

Visul verii este iarna sa intilneasca ( Allan catre Madelain...)!

   Iar cind ajungi sa cersesti mila de la teava de pistol, cand crezi ca nu a mai ramas nici macar o singura speranta sa stii ca, una mica, totusi mai este: sa nu crezi!

   Si daca nu-ti voi mai vedea niciodata chipul si doar amintirea imi va raspunde cu ochii ei, dintr-un dor al meu, daca doar visul imi va mai fi aproape atunci cind iarna va poposi si aici, nu va fi om mai fericit in durere, in lumina asta, voi ramine sa te scriu in inima pentru o eternitate, desi… prea scurte ne sunt zilele.Chiar daca suna a incercare de indreptatire, chiar de seamana a raspuns la: "de ce nu am mai scris pina azi?", inceputul ravasului, la fel ca si intreg continutul ce va veni, va cauta sa-ti descrie culorile fluturelui ce s-a nascut in inima.Cum spuneam, mi-a mai ramas o singura si mica speranta, sa nu cred.Nu cred ca timpul va reusi sa ne aiba detinuti in penitenciare straine o vesnicie, nu cred ca spatiul ne-ar putea amagi simtul..mereu as putea sa aflu unde te afli...ar fi dupa mirosul parfumului (stiu ca-l folosesti pe acelasi...doar iti spuse-i cat imi place), nu cred ca nu ne vom revedea curind si nu-l mai cred pe mos Adelaid cind imi tot zice ca de maine ploua, e mult decind asta repeta si e prea sincer cerul ca sa se incrunte.Aici se schimba intr-un mod lenos vremea.Si ca spuneam ca nu cred ca nu ne vom revedea curind ...sa nu ma intrebi unde ne vom intilni, te gasesti in fiecare mirare si lacrima inauntrul meu, cea spre care plec cu bratele intinse - zbor, plutire, vis real si dor… atata iubire si tacere duc in mine si totul nu este altceva decit strigatul tau , despre tine...!Curg florile de pe salcami aici. E ninsoare de miresme.Ar fi parca fulgii tai, doar ca ai mei se supun mai in sila fortei gravitationale. Ce fac acum, in acest moment ?!Stau pe prispa, privesc cum cerul ma pindeste printre ramuri, amuzindu-se, crezind ca nu-l observ. Stau si gindesc. La ce gindesc!? La nimic. Da, e posibil! Numar florile care cad. Privesc spre gradina...si acolo aerul suna a caderi. Apoi numar iar flori scuturate de adieri. Imi devorez, incet, visul... servind pe indelete si din dor. E un vis cu plete albe si crete, de parca-s buchete de crini albi ( stiu cum va iubiti..tu si crinii); spincenele, mustatile, barba visului...peste toate au nins cu ore grele si multe. Numai ochii dorului au mai ramas aceeasi- vesnici aprinsi!
   Azi e foarte cald, soarele alunga lumina cu intelepciune, s-a saturat sa se tot friga si e de parca ar cauta sa se stinga in mare. Asa e soarele aici.Isi lasa fortele in grane, si in vin, si in oameni. Acum se mai misca inca voinici si frumos , pe o eliptica mindra. Insa timpul fuge. Mereu-mereu asa face. Atunci o sa fie galben si ostenit pe cerul toamnei.
    Un mare haos nu poate fi supus mutatiei decit in oglinda caci intotdeauna vor fi unii care privesc lucrurile numai din afara, si altii care incearca sa le vada dinauntrul lor, e ceva atat de binecunoscut, dar totusi o repet. Absenta ta e-o prezenta negativa azi, e-un gol, o asteptare, o latenta. Mai ramine cu mine dorul altor vremi, un dor care loveste si apoi tace. Mai stii cind iti ziceam sa-ti iei intr-un final in primire cerul, sa-l deratizezi, sa-l zugravesti in albastru!?Aceea era noua libertate! Azi insa, nu mai e asa de albastru. E fiindca am uitat eu unde-s culorile, iar tu esti departe pentru a-mi mai aminti dar tocmai posibilitatea de a transfigura un vis in realitate face viata mai frumoasa.
   Imaginea de aici a ramas aceeasi...in culorii cenusii. Caci aceeasi au ramas si salcamii, cu bogate coroane, aliniati de ambele parti ale drumului; acelasi este griul des cu spicul auriu si plin, prin care o mana nevazuta si un capriciu de bun gust al naturii presarase aceleasi albastrele, mac rosu si a rindunicii rochita ; aceleasi au ramas si azi casele izolate si satele presarate la picioarele muntilor; aceeasi vapaie a soarelui de vara si aceiasi stalpi de telegraf, pe care stau spinzurate aceleasi fire de favorizare a convorbirilor la mari distante. Doar ca azi...azi se desfata sufletele altor tineri, alte suflete simt acea usurare inaripata, ca dupa spovedanie (de mult nu am mai fost la biserica). Si totusi, gardurile, zidurile, stalpii de telegraf detin secretul unei noutatii... noutate a aceluiasi anotimp doar ca fuliganit de noi. Asa se incheie povestea fiecarei zile de aici: cu zambetul tau si cu durata unei absente. Inca iti mai aud degetele fuginde pe pianul sufletului meu. Te-am cautat pretutindeni, chiar si in alte spatii. Te-am gasit: acum oriunde as fi, adorm sub privirile tale caprui. Carnea ta este carnea mea. Din cele doua jumatati ale noastre, au izvorat fagaduieli; alcatuiesc pentru "impreuna" ziua noastra de maine. De acum stiu ca visele cele mai nebunesti se scriu cu cerneala inimii. Eu am trait acolo unde amintirile se fauresc in doi, la adapost de priviri straine, in taina unei increderi unice, peste care continui sa domnesti tu. Mi-ai dat ceea ce nici nu banuiam, mi-ai oferit cu atata bunatate un timp in care fiecare secunda de-a conteaza in viata mea mai mult decat orice alta secunda. Eu eram dintr-un catun, tu ai inventat o lume. (oare iti vei aminti vreodata?)! Te-am iubit cum nici nu-mi imaginasem ca ar fi cu putinta. Ai intrat in viata mea asa cum se intra in anotimpul verii, si-acum ma arde dorul, ma coc la soarele acelor amintiri.
    Si ai cei mai frumosi ochi din lume. Sunt ochii vietei mele lungi de-o clipa si am atata incredere in ei (doar stii cat eram de increzut...si de lenos ce sunt nici ca m-am schimbat). Te privesc continuu pina-n amurg..amurgul sentimental al vietii asteptind cuminte doar ca sa pot sa te intreb: cite priviri s-au pierdut naufragiind in tine, cite ginduri a inghitit existenta ta, cite iluzii mi-a nascut zimbetul tau, cite frumoase soapte nespuse ai spart in al meu suflet, cite sperante au ars pe jarul dorintelor, cite si mai cite...dar mereu uit sa te intreb. Ce am ajuns astazi noi..probabil te intrebi. Un vis am ajuns, unul nebun moderat de tine si pierdut in orgiile numerelor si cifrelor de diferit rang si ordin. Si pot acum sa-ti spun cu siguranta ca totul e bine atunci cind totul e asa cum trebuie sa fie, ochii au fost uitati plingind intr-un infinit cunoscut doar de noi , ascunsi de privirile straine. Iar azi, azi oamenii se nasc si mor nepasindu-le de nasterea sau moartea altora, se nasc sau mor..de parca ar fi o decizie luata de noroc la ruleta sortii platita fiind cu jetoanele destinului...ciuruit si acesta cind de vintul unei fericiri iluzionice cind de ploile unor suferinti acide. Toate au ramas bune si rele, impartindu-se in legionari ale celor doua permanente ale sufletului- binele si raul; si toate cele ramase trec...trec fara a netrece vreodata. Sunt uneori momente cind cerul parca se prabuseste peste mine, un cer ascuns in buzunarul propriilor sentimente, ferit de incercarile de a fi furat, tocmai pentru a-l pastra cadou pentru tine, suflet de copil ce esti. Al tau mare pachet de vise: Alan !

   (P.S. Privesc acum apusul cuvintelor care-mi striga sau vor sa taca si ascult soaptele propriilor cuvinte... toate amintesc aceeasi TU. Chiar si atunci cand pe buzele sufletului e frig si peste tot e numai durere sau instrainare (si asta nu fiindca lumea ar fi straina de oameni, ci exact invers, oamenii se vor straini de lume fiindca dacă ar iubi-o şi ar înţelege-o ar realiza că ar trebui sa fie ceea ce nu sunt, adica, putin mai mult oameni, putina mai multa iubire şi profunzime) cuvintele ferbinti sunt. Preiau caldura de la imagini...frumoase imagini cum miros de culoarea ta. Nascut si crescut in lumea ta, si azi, acum, pe prispa din fata salcamilor, ma intreb: Oare cere această lume prea mult pentru a fi înţeleasă?)

Nesfirsit (vis) de-o iarna...

  Si nu conteza unde suntem sau ne localizam .Fiindca oriunde nu am fi, la oricare distanta unuii de altii, acest Dumnezeu al iubirii va fi etern cu noi, fiind padurea viselor noastre, alaturi de care ne plimbam pe cararusile pline de roua sentimentelor prelinsa pe iarba clipelor care se va usca si ea la rindul ei, fiindca orice nu ai face- iarna nu poate fi oprita!
   Nu stiam cum sa incep, defapt nici acum nu sunt foarte sigura cum ar fi mai bine s-o fac, ce stiu este ca trebuie sa scriu, si anume tie sa ma adresez.S-a facut iarna adevarata aici.Orasul si-a tras caciula de nea pe urechi.Zgomotul parca e mai alb si el.Nu mai sunt flori pe pamint, doar stelele mai infloresc in seninele seri imbracind cerul in luminoasa hainuta.Uneori arunc in camin citeva vreascuri noi si doua-trei vise de stau apoi si, privind plasma flacarii...privind cum alearga vapaia de la un capat la altul al imaginei, ma pun pe depanat ginduri.Dar cum se face ca toate ma trag spre vara, spre vara cind noi (doi) eram?Asa de demult nu ne-am mai auzit.De vazut nici nu mai zic.Totusi, nu ma las si nu ma lasi sa uit.Acum inteleg de ce vine iarna, atunci cind vine: sa ma arunce-n cea mai autentica stare de melancolie posibila vine si pentru a reoferi sansa vegetatiei sa se nasca.Acum doar din amintiri mai pot crede ca vara e anotimpul destinului meu.In fiece seara inteleg unul si acelasi lucru, aerul mi-o sopteste : dorul paste zapada iernii de pe cimpul imbatrinit de asteptari ale aceleiasi amintiri.Si stiu ca pare monoton sa te multumesti cu unul si acelasi gind, cu unul si acelasi vis.Dar daca casa e indeajuns de mare, ajungi sa te poti rataci in ea, chiar daca ai tinde sa crezi ca e casa ta si o cunosti bine.E asa frumos azi. A inceput a ninge. Toate se ascund in alb, mai ramin eu.Un anotimp insa nu este - aşa cum s-ar parea - numai un mediu in care casele, si copacii, si masinile, si asfaltul sunt incadrate altfel si altfel puse in valoare, nici numai un alt fel de a cadea lumina pe oameni si pe lucruri, ci chiar metamorfoza fiecarei celule care formeaza organismul atat de viu al orasului, regenerarea lui ascunsa, din interior.Ar mai fi oare la fel de frumos orasul si la iarna viitoare, totodata , la fel de pustiu, si pe timp de toamna, sau vara, sau primavara!?In fine, intre orasele lumii si anotimpurile in care le vezi legatura e atat de totala, incat poti, vazand in două anotimpuri acelasi oras, sa nu ti se mai para aceleasi nu numai strazile si pietele lui, ci si tablourile din muzee, si altarele din biserici.
   Inca ninge. Ai plecat la culcare, stiu sigur.Mi-ai spus sa am grija de mine si m-ai imbratisat. Stau la geam si privesc fulgii care sclipesc imbatrinindu-ma cu un zimbet trist pe fata, zimbet fata de amintirea propriei noastre copilarii ca cuplu ivita cu manuta intinsa dupa primii nostri fulgi prinsi impreuna.Era si atunci iarna ..dar parca mai calda era, sau ca imparteam noi frigul la doi asa-mi pare azi. Nici un alt anotimp nu apropie sufletele asa cum face iarna.Cand toate aceste ginduri fi-vor linistea unei seri tarzii de iarna, sa ma ierti… n-am stiut sa tac… vraja privirii si glasul, chiar daca m-au certat, in adanc am stiut… era dragoste, cea mai curata…!Insa timpuri şi anotimpuri se succed în calendarul existentei noastre, iar noi ticaim intre timp si suntem asa departe de spatiul comun.
   Traiesc cu nazuinte, cu nelinisti, cu ochii mari deschisi, intr-o sfortare asemenea aceleia pe care o face orbul sa vada. Si nimeni nu ma ajuta sa-mi aleg cararea, sa vad adevarul. Adulmec in acea amintire a fiecarui anotimp, al fiecarei clipe rostul vietii mele, implinirea mea adevarata, simpla, buna, fara s-o gasesc. Dau proportii nemasurate dezamagirilor firesti la varsta cand si iluziile sunt prea mari, cand ti se pare ca fericirea intreaga ti se cuvine, când n-ai nici ingaduinta, nici intelepciune.Sa nu uiti sa-mi scrii, te rog, nu ma uita.Aminteste-ti de mine nu doar in ginduri si vise, aminteste-ma si pe hirtii.Traiesc , in lipsa ta, cu o asemenea viteza incit anotimpurile , si ele, ma surprind.Desi ninge de parca ar fi ultima seara de iarna, primavara deja e in mine.Obisnuiam sa stau si s-o astept, tot la tine gindind, dar acum ma violeaza; ma prinde cu rochia descheiata, cu parul ciufulit ca dupa o tulburatoare lupta cu vintul, alergind dupa taxi, intirziind la intilnire...cu tine, taxiul ce ma duce in vara.
   Caut in jur acum.Am devenit puternica.E ca si cum ar ninge fiindca asa vreau eu si nu cerul , doar ti-am vorbit iar tu asa cuminte m-ai ascultat.Scrie-mi, bataie a inimii mele, nu ma lasa sa imbatrinesc visul. Da-mi de stire ca inima mea e bine la tine asa cum a ta la mine e bine.Cu dor si adoratie - Madelain!

    (P.S. De fapt, ce sunt eu?Primavara, mugur plapand de salcie care se frange in floare, vara, mac ce sangereaza lanurile de aur, toamna, frunza galbena si usoara ratacita de vinturi, iarna, fulg delicat de nea ce se va topi in vise.Fiece anotimp imi aminteste ca sunt o umbra, fiecare an imi aminteste ca lumina tu esti, de tine depind !).

Floarea dorita ...(Preludiu dragostei)

Si-as vrea sa vad o floare
                        cu tinere petale,
 Din larga departare,eu doar sa o iubesc.
 Sa-mi simt plutinda viata,
                        spre marea lor mirare.
 Si, pe nebuna-i mare,
                         prin vise sa-i plutesc!
              ***************
  Sa-i gust din departare, nebuni,
                          capruii ochi de aur, sa-i iubesc.
 Sa-i fur ,dorminda-roua, pe frunza ei cea moale,
 Pindind-o cum tresare
                          prin inima ei mare,
 Privind-o in mirare,
                          iubind s-o, (iar), iubesc !
               ***************
 Si s-o sarut, spre seara,
                          capruii cind si-ascunde.
 Din chinuitu-mi suflet vioara sa-i cioplesc.
 Cind focul se aprinde
                           si-n vatra-un vis patrunde,
 Cintind la al meu suflet
                             un sincer :Te iubesc.
              ****************
 Iar mai apoi, cind noaptea
                              se lasa peste ape.
 Si pe gradini, pe toate, se face noapte iar.
 Eu sa privesc prin astri
                               la inima ce-mi bate,
 Ascunsa-n palme-ti calde,
                               montata sub pieptar...
              *****************
 Atunci, in plina bezna,
                               sa poposesc acasa.
 Lasat de timp in pace, spre tine oi zbura.
 Iar sufletele noastre
                            tinindu-se de mina,
 Al meu soptindu-ti dulce:
                                aah, Tu- frumoasa mea!

Pe veci ramii aproape,Oo floare - floarea mea !

Iubito,dormi !? (Aseara..)

       Adormi linistita,iubito
       Noiembrie cu brume-i aproape.
       E galben si ramul de frunze,
       Si focul in vatra e galben.
                 *****
       Adormi linistita alaturi
       De umarul meu iubitor.
       Umbriti de a lunii privire,
       Visa-vom, dominati de fiori.
                 *****
       Plecat mi-este gindul departe
       Si n-are bilet de intors.
       Plecat e , spre-a inimii carte,
       Ramas-am , nu mic, visator!
                 *****
       Azi sufletu-mi este o casa
       Si-un inger vegheaza la ea.
       Adormi dar, aice , iubito,
       Cit eu , plingacios, oi veghea.
                  *****
       Lasa-voi in palme a-ti cade
       Al meu suflet ud de visari.
       Stropi-va a gurii noastre iubire,
       Cind sete-i va fi , mai spre zori.
                  *****
       Iar casa si-n timp va ramine,
       Ascunsa-n ale lui mari zapezi.
       Noi doi, inrosite, pe buze,
       Vom saruta petrecute-ntimplari.
                *****
       Adormi dar, linistita, iubito,
       Cit eu de dureri te-oi scalda.
       Ca doar in doi avem, stind de paza, un inger
       La sufletul meu - casa ta ...
                 *****
       Crescute-n vremi trecute la trecut,
       Inamolite-n ale noastre amintiri,
       Scaldate-n tipete de pasari , vechi,
       Batute de-ale lunei mindre reci priviri,
       Frumoase-s serile-n noiembrie, sub dud.
                *****
       Dar e deja tirziu frumoasa mea
       Iar ochi-mi verzi devin de-un negru nepatruns.
       Da-mi sa-ti sarut a mainii neinvins, si ochii
       Sa-i sarut acum dormind, iar cind cobor in vis
       Sa ti-i ating , privind, prin ochi de mit...

O pictura noua...

   Nu stiu pentru cine scriu, dar stiu de ce scriu. Scriu ca sa ma justific. In ochii cui? Am spus-o deja, dar infrunt ridicolul de a mai spune-o o data: în ochii copilului care am fost...!

     Sunt un pictor. Si, desi nu stiu a tine un creion sau o pensula corect, desi nu ma descurc, cel putin aproape deloc, atunci cind vine vorba de a dona unei foi de hirtie  linii perfect trasate, cercuri bine arcuite, fete unse cu diferite dispozitii, sunt mut in limba grafica, nu sunt in stare de a obtine o compozitie cu forme, culori, desene..si desi nu pot opri valul clipei cu ajutorul unei suprafete si al unui carbune, eu totusi sunt un pictor.Paradoxal o fi fiind el insa ridicol...nicidecum!Dar sa va narez deci cum pictez..
Atit pe cit pictura este un fel de a tine un jurnal, ma necesit de timp si evenimente. Odata primit timpul, ma apuc de prepararea evenimentelor.E complicat procesul, foarte complicat.Caut oameni, spatii si carti nescrise- imi caut viata.
  Iar dupa ce dau de o carte nescrisa , o rasfoiesc din scoarta-n scoarta, inchid ochii, rasfoiesc in mine in cautare de culori si ma apuc de-o pictez.Apoi, de e sa dau peste o carte scrisa , imi gasesc in ea amintirile, lucruri deja citite in cartile nescrise.Si sunt amintiri cu suflet fiindca-s nascute din suflete.Amintiri ce nasc, pe voinicii umeri ai timpului, nostalgii.Apoi, dupa finisarea pregatirii machetului unui eveniment, imi iau praful de timp in maini, pun sufletul sub actiuni ale presiunii de scurg din el culori, iau pensula dragostei, si nu una oarecare, cina una produs exclusiv a "RESPECT S.R.L" in fabrica "Din Muntii Inimii", si ma apuc de treaba, vinzind impresia ca chiar stiu ce fac.Pot trece secunde in sir, pot trece minute cind stau de privesc albul initial, dar timpul ma ia de mina, mina ma ia de pensula iar pensula, din initiativa nu atit de straina ei, se impotmoleste in culori-incep deci, ma apuc de pictat!
   Azi, de dimineata, mi-am pictat tavanul cu verde, verdele ochilor mei, apoi aproape imediat, mi-am pictat fata cu un zimbet (Incepeam, din nou, sa fug dupa viata.Planuisem ceva.Asta era motivul zimbetului).Apoi drept pinza mi-a servit ograda, am pictat-o cu un pom nou, a fost o pictura concomitent pe doua suprafete: am pictat , in scoarta terestra, radacini iar la suprafata ei, restul componentelor pomului.A urmat ceea ce tii acum in bataia ochilor, acest mic indemn al inimii, pe care l-am pictat cu idei.Ultima mea pictura este una la care inca lucrez; pictez prezenta mea aici, acum, caci cele mai importante lucruri in viata nu sunt lucruri ci esente, mirosuri ale fumului existential, detectate cu nasul sufletului.Dar, dupa cum va spun, pictez enorm de mult si nu astept siguranta pentru a face ceva fiindca, de-as accepta asteptarea, este foarte posibil sa nu fac mare lucru niciodata fiindca-s un ratacitor cu sufletul in nebuna goana-a necuprinsului, esenta intre esente: punct si doar un pic sedentar, atit cit sa-mi visez destinul, doar atit...cit sa visez ca pictez.Iar daca pina aici nu am fost indeajuns de convingator in ciudatenia mea, o sa mai adaug o ocupatie preferata;
   Sunt colectionar, colectionez diferite chestii, ba iubiri esuate,ba lovituri in stomacul social si personal, ba coate-n coastele existentei.Da. Sunt colectionar de timp, string crimpeie din cadrane de ceasuri:Iar azi adaug multe la "eu", adaug si la muzeu (unul deja neincapator de picturi si amintiri), adaug si la colectie...
      P.S. Si fuge moartea cu viata dupa ea si atit fuge, de la inceput de timp, ca nu se stie care a fost prima.Dar putin imi mai pasa azi de asta, ce-mi pasa azi e ca viata-i plina de frumuseti iar eu, sunt un pictor ...!

In vazul lumii...!

   Sa va ajut deci a intelege ce o sa postez eu aici..si,de ce o sa postez !Asa cum,de la natura,am un caracter care prinde mincarimi foarte repede,pai am prins mincarime la anuntul ca exista un nou proiect,si ce proiect....!Primeam o noua provocatie,trebuia s-o fac pe scenaristul,pe regizorul (si,de parca nu-mi era deajuns),pe actorul.Sa vedeti deci ce amintiri frumoase am scos din asta...m-a multumit oarecum sufleteste.Aici o sa aveti ridicola mea creatura...o creatura insa destul de vie astazi printre familiile acestei tari (sa mai mentionez...era vorba despre teatru social :) )!
     Prefata :
 In pragul zilei de nastere,Ion lupta intre a intelege ce totusi conteaza cel mai mult pe lumea asta: familia sau banii, bunastarea financiara sau linistea sociala.In primul act sunt cristalizate partial pregatirile pentru ziua lui Ion(sunt pregatiri efectuate de catre cele doua surori: Lenuta si Mariuca); dependenta fata de alcool a tatalui,se accentuiaza lipsa mamei in familie(treaba gospodareasca ajunge pe umerii celor doua fete).Spre finalul I-lui act are loc o cearta telefonica intre parinti iar drept rezultat familia,chiar in ajunul sarbatorii amintite,se pomeneste intr-o situatie dificila,se incepe a folosi posterul (fiecare din actori va scrie..conform scenarului,cite un cuvint care ar determina o stare anume ;ex:dezamagire,trisete,plictiseala etc.) ,Ion ramine singur pe scena,monologheaza...,scrie "singuratate" pe poster si lasa si el scena,care ramine citeva clipe singura..intretinuta de atmosfera unei piese linistite.Actul II debuteaza cu felicitari si dialoguri in sinul familie...toti iau dejunu,parca nici nu ar fi existat problema iscata seara.In timpul dejunului suna telefonul,Lenuta raspunde-era mama care anunta o surpriza.Lenuta lasa impresia ca ar vorbi cu un vechi prieten..revine vesela la masa...si raspunde scurt ca era un amic!Tatal si Ion pleaca de pe scena...raminind fetele care fac pregatiri pt cina...discutind si zimbind adesea.Spre seara vin Ion si tatal..care fusese sa-l invete pe Ion a merge pe bicicleta..se pregatesc pt cina.In timpul cinei se aude latrind in curte catelul..Lenuta sare ca arsa..iese in intimpinare...si revina in camera cu mama...!Deznodamintul reliefeaza rezolvarea problemei..are loc explozia de emotii...familia se reuneste...Ion se ofera sa mearga la bucatarie sa aduca bucate..aici el monologheaza citeva clipe..apoi alaturindu-se la ai sai...!Familia regasita incheie..scriind  pe un poster nou...cuvinte noi,care contravin situatie.Dupa scurtele cuvintari...familia ia loc la masa..luind cina in liniste si voie buna :) !                    

     ********************************************************************************

  Pe scena liniste,pornesc sunetele unei melodii care alinta auzul cu linistea lor.
Ion: "Nu a mai ramas deci prea mult,maine fac 1o ani... Ei si,ce folos, ce se va schimba,mai corect-cine se va schimba,caci defapt asta-i cadoul ce mi-l doresc...sa se schimbe cineva si ceva.Sa-mi vad tatal de atunci,pe cind aveam cam 7 ani si mama era cu noi,un tata care-mi era erou si exemplu; sa-mi simt mama aproape,s-o pot saruta in fiece seara,sa-i pot ura noapte buna,s-o vad zimbind si toate..toate astea,linga sufletul familiei... . Sa-mi mai vad si surioarele zimbind nu doar cind privesc poza amintirii sau o emisiune umoristica la tv,imi vreau...imi vrea viata cea de odinioara,inca dinaintea plecarii mamei in Italia.Mda Ioane, faci maine 1o ani...;o rugam cindva pe mama sa-mi ia bomboane..azi ma rog sa-mi vina mama acasa,sa readuca acasa inima familiei".

  Citeva clipe liniste (muzica persista cu volumm din ce in ce mai mic).Ion isi vede de treaba pe  scena(aseaza posterul..).Pe scena apare Lenuta trebaluind,il priveste o clipa dupa care-l invita la vorba (in timp ce sterge praful):
-(Lenuta)--Ioanee...!
-(Ion)--(ca trezit din somn)-Ce e...Lenuta?
-(Lenuta)-Ioane,fratioare,maine faci 1o ani,este un cadou naume care l-ai dori de ziua ta?
-(Ion)--(o priveste o clipa,apoi cu regret)-De parca ai putea,Lenuta,tu sa...de parca ai fi in stare s-o aduci pa mama acasa,sau sa-l ajuti pe tata sa iasa din impasul in care a intrat ..sa scape de prezenta necesitatii alcoolului?!
-(Lenuta)..(o clipa de meditatie pentru ambele parti)--Ei,nu trebuie tu Ionele sa-ti faci griji in privinta asta,o sa fie totul bine.Eu insa ma gindeam la ceva care sa te ajute sa te simti omagiat..nu stiu,orice...o serbare sau ceva.
-(Ion)...(privind-o sincer si induiosat)-Dar ce fel de serbare ar fi asta,Lenuta,far`de mama acasa,si cu tata..la fel,plecat undeva departe de noi?!
  (Ion ofteaza,Lenuta il priveste,se induioseaza..apropiindu-se si sarutindu-l pe crestet)
-(Lenuta)--Ei hai Ioane, nu fi pesimist,se vor schimba lucrurile,o sa vezi..tu,acum inca esti copil..nu prea poti intelege viata..
 (Lenuta mai trebaluieste o perioada,dupa care pleaca cu totul de pe scena.Ion ramine din nou singur.Trece tatal in graba,intra grabit sa-si ia o haina .Nici nu-l observa pe Ion.Isi gaseste haina..iar cind da sa iasa,suna telefonul..se apropie impletind picioarele):
-(Tatal)--Aloo ...
-(Mama)--Alo,Gheorghe,buna ziua !
-(Tata)--Aaaa ..Zinaa,buna ziua (sughita)!
-(Mama)--Ce faceti...ce fac copii?
-(Tata)--Facem bine(sughita din nou), nu stiu..sunt pe afara,..tu ce faci?
-(Mama)--Ma indrept spre casa...am terminat de curind serviciul!
-(Tata)--Aaa,azi nu te duce babalicu daa?
-(Mama)...(cu un glas care vadeste jignire )--Gheorghe,de ai de gind sa ne certam iar,eu inchid...
-(Tata)--Da inchide,ca tolc in in vorba noastra nu-i !!
(Intre timp intra Lenuta trebaluind)
-(Mama)--Gheorghe,ce-i cu tine,cine esti..tu nu erai asa!?
-(Tata)--Asa m-ai facut tu si Italia ta!!
(Tatal inchide trintind receptorul.Lenuta-l critica)
-(Lenuta)--Cit o s-o mai tii asa aa,cit timp o sa mai auzim povestea asta,a plecat de dragul nostru acolo!!!
-(Tata)--Nu Lenuta..a plecat c-o vrut sa plece.De dragul vostru trebuia sa ramina,era si aici de lucru..pt amindoi.Ne ajungea cit aveam..

-(Lenuta)--Ura nu calculeaza tata haai,la fel cum nervii incordati nu cugeta niciodata si refuza sa vorbeasca limba ratiunii.
(Lenuta scrie pe poster "Dezamagire" si iese,tatal mormaie.Il observa abia acum pe Ion,impletind cuvintele):
-(Tatal)--Oooh ,Ion,ce faci baiete?
-(Ion)...(Cu privirile in podele)--sunt bine ,tata,sunt bine(o mica pauza..tatal se intoarce si da sa iasa,Ion il opreste):
-(Ion)--Azi trebuia sa ma ajuti sa invat a merge cu bicicleta..mi-ai promis,mai stii?
-(Tata)--(un pic incurcat)--Ahh da,asa e baiete,eu nu am uitat,vezi,nu am uitat..doar ca..am fost ocupat,dar pina de ziua ta..invatam,iti promit..!
-(Ion)--Maine-i ziua mea..tata!
-(Tata)..(parca un pic surprins)--Da..da,asa e..si asta stiam(se scarpina citeva clipe la ceafa..fiind vizibil incurcat)..vezi tu Ioane,vecinul din vale m-a retinut azi si...si..si eu..
-(Ion)...(ii taie vorba)--Lasa tata,invatam noi altadata.
-(Tata)...(mingaindu-l pe cap)--Asa-i baiete,asa-i...
       (Tatal iese de pe scena,Ion raminind din nou..singur!Porneste un fundal sonor!)
-(Ion)--"Lenuta spunea ca-s copil..Dar suunt copil,suunt unul,insa fugarit din marea casa a copilariei de catre griji...de singuratate,de lipse(Ion arunca cu scirba din maini o jucarie,se apropie incet de poster si scrie:"Lipse")..sunt un copil mult prea matur,dar cine sa inteleaga asta..cine ar putea!Nici nu-mi mai amintesc ultima zi din viata lipsita de griji si ginduri triste,sunt mereu plouat de ingrijorari,mi-i frig de mine insumi cind ma gindesc la toate astea.Si totusi,inalt un strigat ce nu va avea ecou,pentru mine totul se reduce la unul si acelasi costum de haine ..costumul in care ma nasc diminetile,in care-mi traiesc amiezile..in care-mi intimpin serile-costumul singuratatii si al lipsei..."
(Dupa citeva clipe scurte de tacere,,,doar muzica foarte incet..pe scena porneste o adevarata forfota..fetele apar si incep a face pregatiri pentru cina).
-(Lenuta)--(zimbind catre Mariuca)--I-ai vazut fata,o Doamne..ce fata lunga a facut..nu se astepta sa ma vada acolo(zimbeste iar..Mariuca face la fel)
-(Mariuca)--Toromacul..e atit de rusinos (zimbeste iar)
(il observa pe Ion..opresc tema pe care dansau zimbetele..si pornesc o una noua..unde-l includ si pe baiat):
-(Lenuta)--Ce faci Ionele..esti gata sa-ti primesti cei zece ani?
-(Ion)--Sunt bine Lenuta...!Mariuca,zi-mi si mie...unde-mi sunt castile...?

-(Mariuca)--Sunt la mine-n camera...o sa le inapoiez mai apoi (ii striga Lenutei,care intre timp se indeparta un pic):Lenutaa,vezi de-i gata acolo..!
-(Lenuta)--Aseaza tacimurile,spune-i lui Ion sa dea o fuga dupa piine..avem putina. (Ion aude..si se pregateste..Mariuca-i da bani...porneste sa iasa de pe scena).
-(Mariuca)--Sa vezi sa fie proaspata.
(Ion mimeaza raspunsul..porneste..dar este strigat din urma)
-(Mariuca)--Ioanee,ia 3..ca deobicei!!
-(Ion)--Ahaaa (deja iesit de pe scena)
(Ion lipseste citeva clipe,intre timp apare tatal..cu dispozitie inalta):
-(Tatal)--Fetele tatei...
(Fetele-l privesc..apoi privesc una la alta)
-(Lenuta)--Hai tata,treci de-ti spala mainile,si trecem la masa.
(Tatal trece dupa tabla,intre timp apare Ion cu painea,revine si tatal...)
-(Tata)..(apropiindu-se de Ion)--Ce faci baiatule...?(ciufulindu-i parul)
-(Ion)--Sunt bine,tata..sunt bine !!
(Mariuca intervine anuntind):
-(Mariuca)--Haii,la masa !
(Trec toti la masa..pe parcurs se discut exclusiv doar despre mincare,cu putine exceptii(ex: da-mi te rog, transmite-mi,cum a fost Ioane azi la scoala etc.)Insa inainte de a incepe masa,Ion aduce la masa si tacimul mamei..asa cum face mereu!!!)
-(Lenuta)--Ioane,eu si Mariuca maine avem de gind sa pregatim o torta,invita-ti ceva prieteni acasa!
-(Ion)--Nu stiu Lenuta,maine pleaca fiecare care si incotro....:Mihai imi zise ca se duce sa-si vada buneii,Cristi si Gherghe merg cu parintii,iar pe restu nu-i invit...sunt din gasca lor doar cind au nevoie de mine!
(Lenuta nu a mai insistat,citeva clipe persista linistea care este curind sfarimata de tipatul telefonului,Lenuta se apropie si raspunde):
-(Lenuta)--Aloo..!
(Intervine glasul mamei):
-(Mama)--Alo,Lenutaa..buna seara,ce faceti?Ai grija sa nu inteleaga careva ca vorbesti cu mine!!!
-(Lenuta)--Luam masa...suntem bine...tu ce faci..(face o pauza scurta..de parca ar fi incomodata sa vorbeasca cu mama de la egal la egal)?
-(Mama)--Sunt si eu bine..asculta atent la mine:
(vocea mamei nu se mai aude,Lenuta lasa impresia ca asculta atent....intervin cuvinte aruncate de catre cei de la masa..care pina acum doar mimau a lua masa..insa acum contribuie si cu sunete(ex:(Mariuca)..Ioane,azi l-am vazut pe Andrei..ce gras este acum!!)intervine iar glasul Lenutei):
-(Lenuta)--Daa,daaa,,o sa fie frumos,si el la fel va ramine surprins,Pe la ce ora..ah,la Chisinau da..pai la cina o sa fie tocmai bine!(Citeva clipe asculta raspunsurile mamei,apoi..:).Da,biine..o seara buna,si noi tot!!
(Lenuta isi reia locul la masa)
-(Mariuca)--Cine-i..iar Mihai??(zimbind pe sub musteti)
-(Lenuta)...(nefiind afectata de ironia Mariucai)--Nu,nu..un prieten vechi,o cunostinta aproape uitata...o surpriza-n viata mea de azi..(Zimbeste tuturor si continua masa)
    Familia finiseaza masa,fetele incep a stringe tacimurile,Ion dispare primul de pe scena,urmat aproape imediat de tata:!
-(Ion)--A fost foarte gustos...!
-(fetele pe rind)--Bine ca ti-a placut...!Macar uneori te vad mancind cu pofta!
-(Tata)--Bune deja de maritis,ce spui Ioane,le cautam cite un print..?(Tatal sughita)
-(Ion)--asta ele sa spuna...(pleaca de pe scena..tatal il urmeaza)
-(Tata)--Sa nu uitati la poarta sa inchideti(pleaca...nimeni nu a raspuns..fetele sting inca masa)
(Atunci cind fetele aproape finiseaza de strins,Ion revine pe scena,cu scopul de a bea un pahar cu apa...fetele aproape ca nu-l observa..se apropie de poster si scrie "Singuratate"..intre timp fetele finiseaza cu masa)
-(Mariuca)--Uff,grea zi azi..eu o sa merg la culcare...
-(Lenuta)--Eu o sa fac la fel..Ioane,sa nu adormi cu lumina aprinsa...ne vedem dimineatza!
-(Ion)--Noapte buna..!
(Lenuta il saruta-n crestet in timp ce Mariuca se apropie de scrie pe poster "Vise"..apoi Lenuta se apropie de poster..scrie "Sperante" si pleaca ambele..Ion raminind din nou singur...se plimba un pic..isi toarna paharul de apa dupa care venise...bea un pic,apoi):
Ion:"Cind sufletul este prea zbuciumat de diverse lucruri,ochii nu mai vad realitatea.Maine fac 10 ani,iar mama..deja al 3-lea an consecutiv va lipsi,insa poate nu o vad eu,poate-s orb eu din cauza zbuciumului,sau poate ochii mi-s flaminzi..dar cum maninca,ce maninca ochii!?(cu glas un pic mai scazut..insa plin de ironie):si ce bine totusi pot vedea lucrurile materiale,ce bine-l vad pe tata cum se zbate-n patima alcoolului..ce bine le vad pe astea...!(o micuta pauza).Mi-i atit de dor,Doamne..atit de dor de imaginea familiei unite..stind la masa..sa fie oare asta foame si a ochilor nu doar a sufletului!?"
(Mai pierde citeva secunde in amortire,apoi se apropie de poster si scrie "Dor"..pleaca lasind scena in amortire!)..

                                           Partea II-a
  (Dimineata,tatal intra primul in camera unde deja era servit ceaiul...Ion este urmatorul care intra)
-(Tata)--Buna dimineata baiete...La Multi Ani!!
-(Ion)--Buna dimineata tata..multumesc !
-(Tata)--Apropii-te...am ceva pentru tine!
(Ion ia loc la masa..linga tata)
-(Tata)--Nu am reusit sa-ti iau ceva..dar ia banii astia..o sa-ti iei ceea ce-ti doresti tu din ei.
-(Ion)..(Priveste o clipa)--Nu trebuie,doar nu-mi lipseste nimic.
-(Tatal)--Lasa Ioane,eu nu am intrebat nimic,tine..
(Ion pune banii in buzunar,intra fetele povestindu-si lucruri in timp ce mergeau spre masa,cind ajung aproape..discutie se sfirseste brusc)
-(Lenuta + Mariuca)--Buna dimineata!!
-(Tata + Ion)--Buna dimineata!
(Fetele-si saruta fratele felicitindu-l)
-(Lenuta)--La multi ani fratioare!
-(Mariuca)--La multi ani..cadoul nostru va veni mai tirziu la tine..sa nu crezi ca ne-a scapat...
(Iau repede masa..dupa care Ion si tatal dispar de pe scena..ramin fetele care fac pregatiri pt masa festiva.Trec prin diferite teme...timp de citeva clipe..cit amenajeaza masa (deja pt cina)..doua teme de baza fiind cadoul ce urma sa-l ofere lui Ion si faptul ca acestia,Ion si tata..au lipsit de la prinz):
-(Lenuta)--O sa fie asta cam pe la ora cinei..si ca tot vorbim de cina..pe unde or fi fiind Ion si tata..au ratat prinzul..ca si noi de altfel...!?
-(Mariuca)--Eee..si ce frumos o sa fie..!Ai dreptate..nici nu am vazut cind a plecat si ziua de azi..acush e si cina..!
(Apar Ion si tata):
-(Tata)--Fetelor,baiatu nostru azi a invatat a merge cu bicicleta!
-(ambele)--Bravo Ioane...bravoo!!
-(Lenuta)--Nu plecati prea departe..nu mai e mult pina la cina!(In acelasi timp Ion se apropie de poster si scrie :"Schimbarea",apoi iese in urma tatalui care fredona ceva inginind)
-(Mariuca)...Hei,toti ai casei..pe unde ve-ti fi fiind ascunsi..la masaa!
(Vin toti pe scena unde masa-i servita,fetele se tot uita la ceas)

-(Tata)--Asteptam pe cineva??
-(Lenuta)--Nu..nu,ma gindeam doar,cit de repede a trecut si ziua de azi.Pofta mare!
-(Toti)-Pofta mare...
(Se aude catelul)
-(Tata)--Cine sa fie la ora asta..ati pus la poarta??
-(Lenuta)--Nu,nu am pus..o sa ies sa vad..
(Lenuta iese in intimpinare.Se intoarce insotita de mama.Tatal scapa lingura,Mariuca sare de la masa..Ion o urmeaza...imbratisari..tatal se ridica de pe scaun..si doar priveste..)
-(Mama)--Buna seara...Gheorghe (Priveste tinta spre tata..copii toti in jurul mamei)
-(Tata)..(Parca un pic pierdut)--Buna seara...Zina!
(Mama se intoarce catre Ion)
-(Mama)--Ioane,baiatu mamei...La Multi Ani!!!
-(Ion)...(Cu glasul tremurind..plin de emotii)--Maaaaam..
(Alte imbratisari..)
-(Mama)--Ti-am luat cite ceva..o sa te uiti mai tirziu  (aratind spre bagajul pe care ..tatal il ducea de pe scena)
-(Tata)--Sa trecem la masa..fetele au trudit in pregatiri!
(Trec toti la masa..)
-(Lenuta)--Mariuca..a ramas de adus de la bucatarie (Ion o intrerupe brusc)
-(Ion)--Ma duc eu..o aduc eu imediat...lasa Mariuca..o aduc eu !
-(Mariuca)--Mersi Ioane :)!
(Ion merge in "bucatarie"..acolo unde priveste o clipa spre familia..dupa care):
ION--"Viata..este ca o ploaie de sentimente..niciodata nu vei sti care picatura iti va atinge sufletul.Astazi peste familia mea a plouat doar cu fericitele picaturi ale revederii,astazi a inceput sufletul din nou a-mi vorbi.Cadoul visat s-a convertit in cadoul primit iar ochii, si cei ai sufletului,au primit sansa sa-si astimpere foamea ..iar eu ..
(Este intrerupt de glasul tatalui):
-(Tata)--Ion,baiete..ai adormit..sau gatesti acum ??
-(Ion)--Acum vin!!
ION--...iar eu ma bucur ca un copil inconjurat da familia intregita" !
(Ion se alatura familiei...unde ,in timpul cinei..se faceau planuri pentru viitor)
-(Mama)--Am ceva sa anunt...am revenit definitiv..nu mai plec de linga voi!
-(Tata)--Am si eu ceva..sa completez...am revenit definitiv..si nu ma mai intorc la starile precedente..de azi alcoolul va ramine in istorie..dar o sa am nevoie si de ajutorul vostru!!
-(Ion)--Ar fi ceva ce as vrea sa spun si eu: Va multumesc!!
(Se ridica toti de la locurile lor..fac..tinindu-se de maini..citiva pasi in fata..porneste o muzica lenta de fundal)
-(Lenuta)--Imaginati-va deci viata ca un joc in care jonglezi cu 5 mingi in aer..!
-(Mariuca)--Aceste mingi fiind:
-(Tata)--Munca..
-(Mama)--Familia..
-(Lenuta)--Sanatatea...
-(Mariuca)--Prietenii...
-(Ion)--Spiritul..
(Mama)--Daca scapi vre-o una dintre ele..
-(Tata)--Se va zgiriia..
-(Mariuca)--Se va crapa..
-(Lenuta)--Sau chiar sparge..
-(Ion)--Nu va mai fi niciodata la fel..
-(Lenuta)--De aceea este necesara perceperea si patrunderea acestor lucruri..
-(Mariuca)--De aceea este necesar sa lupti,sa te lupti pentru a obtine echilibru in viata..
-(Mama)--Sa te lupti sa ai o viata..

-(Tata)--Deci..sa te lupti sa ai o familie...
-(Ion)--Si nu una oarecare..ci una prezenta acasa pe deplin!
-(Mama)--Si sa nu-ti faci atitea griji in legatura cu viata..
-(Tata)--Oricum nu o sa-i supravetuiesti..
-(Lenuta)--Dar sa nu uiti ca viata nu-i o cursa,ci o calatorie..una ce trebuie savurata pas cu pas..
(Mariuca)--Fiindca ieri a fost istorie iar azi e un cadou..Bucura-te de el!!
-(Ion)--Caci astfel vom ramine noi in memoria timpului..asta va fi imaginea noasta..ca familie,in vazul intregii lumi..!
(Se intorc toti si pornesc inapoi la masuta..Ion se apropie de poster si scrie "ACASA"..apoi se alatura..Mariuca zimbeste,tatal il mingie pe Ion pe crestet...in timp ce muzica rasuna ceva mai tare)!!!

Caci mereu drumul adevarat este drum greu,plin de bolovani ...dar asta e ceea ce conteaza cel mai putin, faptul ce se "odihneste " la umbra altui fapt-ESTE DRUMUL ADEVARAT !

                  ThE EnD...